Ieri după-masă în municipiul Baia Mare au fost comise trei furturi, toate cauzate de neglijenţa manifestată de proprietari în asigurarea bunurilor. Astfel, într-un caz hoţii au sustras poşeta unei femei ce se afla la cumpărături într-un magazin pe bulevardul Decebal. Paguba suferită este în valoare de 1300 lei.
Un alt furt s-a comis într-un complex comercial de pe bulevardul Bucureşti, unde unei alte femei i-a fost sustras portmoneul din poşetă, aceasta reclamând un prejudiciu de 1400 lei.
Tot o femeie a fost victimă şi în cazul furtului comis în parcarea unui supermarket situat pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare. Hoţii au profitat de neatenţia femeii care era ocupată cu aranjarea în portbagaj a cumpărăturilor şi de pe bancheta din spate a autoturismului i-au sustras acesteia poşeta în care se găseau bani şi bunuri în valoare de 1700 lei.
În toate aceste cazuri poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă în multe localităţi se vor organiza evenimente cultural-artistice. Acestea implică aglomerări de persoane, constituind mediul propice pentru hoţii de buzunare, genţi şi poşete. Pentru a nu deveni victime poliţiştii vă recomandă:
• Păstraţi portofelul în locuri cât mai sigure cu putinţă, în interiorul hainei sau în poşete şi genţi închise. În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale.
• Doamnelor şi domnişoarelor le recomandăm să fie precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să fie ţinută în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
E perioada cadourilor în care se fac cumpărături. Recomandăm:
• Atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
• Când faceţi o plată nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi şi nu-i număraţi în văzul tuturor!
• La ieşirea din magazin aveţi grijă cum vă aşezaţi produsele, evitaţi plasele deschise şi încărcate, din care, o mână străină ar putea uşor să vă fure într-un moment de neatenţie.
Aceleaşi recomandări sunt valabile şi pentru cazul în care călătoriţi folosind mijloacele de transport în comun.
R.B.
foto: Furturi comise pe fondul neglijenţei proprietarilor
Ieri după-masă în municipiul Baia Mare au fost comise trei furturi, toate cauzate de neglijenţa manifestată de proprietari în asigurarea bunurilor. Astfel, într-un caz hoţii au sustras poşeta unei femei ce se afla la cumpărături într-un magazin pe bulevardul Decebal. Paguba suferită este în valoare de 1300 lei. Un alt furt s-a
comis într-un complex comercial de pe bulevardul Bucureşti, unde unei alte femei i-a fost sustras portmoneul din poşetă, aceasta reclamând un prejudiciu de 1400 lei.
Tot o femeie a fost victimă şi în cazul furtului comis în parcarea unui supermarket situat pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare. Hoţii au profitat de neatenţia femeii care era ocupată cu aranjarea în portbagaj a cumpărăturilor şi de pe bancheta din spate a autoturismului i-au sustras acesteia poşeta în care se găseau bani şi bunuri în valoare de 1700 lei.
În toate aceste cazuri poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
În această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă în multe localităţi se vor organiza evenimente cultural-artistice. Acestea implică aglomerări de persoane, constituind mediul propice pentru hoţii de buzunare, genţi şi poşete. Pentru a nu deveni victime poliţiştii vă recomandă:
• Păstraţi portofelul în locuri cât mai sigure cu putinţă, în interiorul hainei sau în poşete şi genţi închise. În nici un caz nu purtaţi banii în buzunarele din spate sau în cele laterale.
• Doamnelor şi domnişoarelor le recomandăm să fie precaute la modul în care poartă poşeta: întotdeauna aceasta să fie imobilizată de braţ sau să fie ţinută în partea din faţă a corpului, lipită de haină.
E perioada cadourilor în care se fac cumpărături. Recomandăm:
• Atunci când staţi la rând pentru cumpărături, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuiţi!
• Când faceţi o plată nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi şi nu-i număraţi în văzul tuturor!
• La ieşirea din magazin aveţi grijă cum vă aşezaţi produsele, evitaţi plasele deschise şi încărcate, din care, o mână străină ar putea uşor să vă fure într-un moment de neatenţie.
Aceleaşi recomandări sunt valabile şi pentru cazul în care călătoriţi folosind mijloacele de transport în comun.
R.B.
foto: publika.md