Atenţie şoferi!Vizibilitate redusă de ceaţă la Borşa şi Budeşti

Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă. Atenţie şoferi!Vizibilitate redusă de ceaţă la Borşa şi Budeşti. Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş au anunţat că noaptea trecută şi în această dimineaţă a nins abundent şi uneori viscolit la Cavnic, Borşa şi Vişeu de Sus.

Precipitaţii sub formă de zăpadă au căzut şi în Pasul Gutâi, la Petrova, şi Copalnic. În Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei a căzut lapoviţă şi ninsoare. Pe tronsoanele de drumuri naţionale din zonele limitrofe ale oraşelor Borşa şu Vişeu vântul a avut viteze de până la 30 km/h, viscolind ninsoare.

Stratul de zăpadă depus pe carosabil a măsurat până la 2 cm. La această oră ninge slab la Cavnic. Stratul de zăpadă are în afara carosabilului o grosime de 10 cm la Şuior, 8 cm în Poienile de Sub Munte, Băiuţ şi Buteasa; 7 cm la Cavnic; 6 cm pe Valea Izei şi Târgu Lăpuş; 3-4 în zona localităţilor Ardusat şi Oarţa. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe drumurile publice din Maramureş.

„Este semnalată ceaţă pe DN 18, pe întreg tronsonul de la Borşa şi până în Pasul Prislop. Ceaţă este prezentă şi pe DJ 184, între Cavnic şi Budeşti. Atât pe drumul naţional, cât şi pe drumul judeţean vizibilitatea este redusă sub 100 de metri. Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă.

Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zonele cu ceaţă, la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.

Toate sectoarele de drumuri judeţene au carosabilul curat şi umed. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor judeţene DJ 184 Baia Sprie-Cavnic; DJ 109F Cavnic-Budeşti-Ocna Şugatag şi DJ 185 Călineşti-Bârsana au acţionat cu utilaje şi au împrăştiat 40 tone de material antiderapant. Şi pe celelalte sectoare de drumuri judeţene s-a intervenit, de către angajaţii societăţii de drumuri şi poduri, care au răspândit 209 tone material antiderapant pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, cu ajutorul a 22 de utilaje.

Carosabilul sectoarelor de drumuri naţionale este acum curat şi umed. S-a acţionat cu 25 utilaje şi au fost împrăştiate 180 tone de material antiderapant pentru curăţarea carosabilului de zăpada depusă (pe DN1C, pe E58; DN 18 în Pasul Gutâi; DN19, Dealul Huta Certeze; DN18 la Sighetu Marmaţiei; DN 18 la Petrova, Borşa şi în Pasul Prislop; DN17C, pe Dealul Ştefăniţei şi DN18B, pe Dealul Pietriş şi Copalnic).

Cu toate acestea, având în vedere prognoza meteorlogică de ninsoare, Comitetul Judeţean de Iarnă recomandă conducătorilor auto să îşi adapteze viteza la condiţiile de pe carosabil şi cele meteorologice. Este important ca şoferii să circule preventiv şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă pentru putea opri autoturismul în siguranţă, în caz de nevoie.

Conducătorii auto nu trebuie să accelereze autovehiculele la ieşirea din viraje (cu precădere în pasurile montane şi zonele de deal). De asemenea, este de evitat bruscarea comenzilor autovehiculului. Frânarea acestuia se va efectua, din timp, cu frâna de motor pentru a evita derapajele care pot contribui la producerea de accidente sau la ieşirea în decor a autovehiculelor”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU MM.

METEO

Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: -8 grade Celsius la Iezer; -2 grade Celsius la Cavnic şi Borşa; -1 grade Celsius la Vişeu de Sus, Petrova şi Copalnic; 1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei, Săpânţa, Baia Sprie şi Pasul Gutâi; 2 grade Celsius în Baia Mare.

HIDRO

Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în scădere.Este semnalată geaţă la mal pe cursul rîului Ruscova, la Luhei. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 83%. La această oră stratul de zăpadă are următoarele valori: 7 cm la staţia hidrologică Runcu; 5cm la staţiile hidrologice Firiza şi Mara; 4 cm la staţia hidrologică Săcel şi Cavnic; 3 cm la staţia hidrologică Blidari; 2 cm la staţiile hidrologice Răzoare, Ruscova, Luhei şi Leordina.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole