Ieri, 24 aprilie, pe strada Iuliu Maniu din Baia Mare s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate 3 maşini, soldat cu o victimă rănită uşor.
Dorin S., de 48 ani, din Pribileşti, se deplasa cu autoturismul pe strada mai sus amintită. Acesta nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism care rula înaintea sa, condus de Cosmin S., de 35 de ani, din Baia Mare, iar când acesta a încetinit, cele două autovehicule au intrat în coliziune faţă-spate.
În urma impactului, autoturismul din faţă a fost proiectat într-o altă maşină care, la rândul ei, a fost lovită şi avariată uşor. O femeie de 37 de ani, pasageră în autoturismul prins la mijloc, a fost rănită uşor. Aceasta a fost transportată la spital, însă nu a rămas internată, fiindu-i acordate 2 – 3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul alco-test, rezultatul fiind „zero”. În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizarea acestora să se ia măsurile legale care se impun.
R.B.
foto: contrasens.com