Baia Mare: Cumpărături mascate în buzunarele unor clienţi (VIDEO)

Miercuri, 30 ianuarie, în jurul orei 18.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a fost sesizat de către personalul unui magazin situat pe B-dul Unirii din Baia Mare, cu privire la faptul că doi bărbaţi au sustras produse din incinta magazinului.

La faţa locului a fost direcţionat un echipaj de jandarmerie care i-a identificat pe Liviu R. de 40 de ani şi pe Bogdan Ş. de 27 de ani, ambii din Cluj, ce sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, Cod Penal.

 

Cei doi tineri au intrat în magazin şi au sustras diverse produse alimentare şi cosmetice pe care le-au mascat în buzunarele special confecţionate pe partea interioară a hainelor cu care erau îmbrăcaţi. Făptuitorii au încercat să părăsească magazinul fără să achite bunurile ascunse în buzunare, dar au fost opriţi de către personalul de pază şi conduşi în camera de odihnă până la sosirea jandarmilor. Prejudiciul cauzat magazinului în sumă de 580 lei a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului.

Dosarul cu actele de constatare întocmite şi făptuitorii au fost predaţi Poliţiei Municipiului Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole