Cazul Roşia Montană a devenit un butoi cu praf de puşcă, mai ales după ce, pe 1 septembrie 2013, au început manifestaţiile de protest în zeci de oraşe din ţară şi străinătate. Inclusiv în Baia Mare – oraş care are şi el „dinamita” lui: cazul ROMALTYN!
Băimărenii au ieşit în stradă pe 1 septembrie, apoi şi duminica următoare au făcut la fel, dar, nota bene, adunându-se chiar ceva mai mulţi decât la primul miting (vezi foto de la ambele mitinguri). Am zis „primul”… da, primul din acest an, şi să explic de ce spun asta. A mai fost aşa ceva în Baia Mare şi-n 2011, în iulie, 27 iulie parcă, iar atunci s-au adunat în aşa-numitul Centru vechi al municipiului vreo 30-40 de persoane (supravegheate cam de tot pe-atâţia jandarmi, poliţişti şi „băieţi acoperiţi”, da, ştiu foarte bine tot ce-a fost fiindc-am fost acolo, împreună cu protestatarii, din primul până-n ultimul minut, adică până a expirat timpul prevăzut în autorizaţia eliberată de autorităţi, deh, în 2011 erau „alte vremuri”, alt regim – regimul portocaliu, păi nu?). Aşadar, câteva zeci de băimăreni au ieşit în stradă şi-n 2011, a şi fost atunci depus un memoriu la Prefectură ş.a.m.d. (poate-o să povestesc odată cum s-au comportat autorităţile şi mai ales ce răspuns penibil-stupid s-a primit ulterior din partea fostului prefect pedelist de-atunci)… iată de ce acum devine cu atât mai notabil faptul că două duminici la rând au fost, per total, câteva sute de băimăreni care…
Ei bine, băimăreni care nu mai vor să stea doar la televizor, cu mâinile-n sân; băimăreni care nu vor să privească politic lucrurile, ci care încep să înţeleagă (cel puţin marea majoritate) cum e cu fostele guvernări şi cu actuala guvernare (adică aproape nicio deosebire!); băimăreni care au şi cazul lor, în oraşul lor, cazul Romaltyn Mining, motiv pentru care cu siguranţă ei înţeleg mult mai bine despre ce este vorba în cazul Roşia Montană – RMGC (sau Certej, Brad etc.)! Apropo de cele două cazuri de-acum notorii cu „aur şi cianură”, nu întâmplător băimărenii protestatari au avut – şi probabil vor avea în continuare – pancarte pe care doar ei, băimărenii (de fapt toţi maramureşenii), au putut să scrie „noi am trăit asta” (sic!): „Salvaţi ROŞIA MONTANĂ! NOI AM TRĂIT ASTA! Baia Mare spune NU cianurii!!!” şi „NU în numele meu!” Acum (când scriu aceste rânduri, sâmbătă adică), mă gândesc că duminică, 15 septembrie, nişte maramureşeni entuziaşti se vor aduna din nou la statuia Ostaşului Român din parcul central… unde poate iar vor fi „doar” 150 sau 200 sau 250, nu-mi mai pot da nici eu seama dacă e puţin sau mult, cât de mult contează, pentru cine anume contează ş.a.m.d. Dar cu siguranţă CONTEAZĂ! Contează din atâtea puncte de vedere încât nu m-apuc să le înşir aici… Aşa cum nu voi înşira nici numele unora dintre iniţiatorii mitingurilor băimărene, tot din mai multe motive obiective şi/sau subiective; n-o să înşir nici denumirile instituţiilor media naţionale care nici măcar n-au menţionat Baia Mare în lista oraşelor în care au fost manifestaţii. Nu, fiindcă oricum lumea din întreaga ţară s-a cam lămurit încă din 1 septembrie seara (sic!), şi mă refer aici în primul rând la toate acele foarte cunoscute posturi naţionale de televiziune care au ignorat protestele din ţară, dar care au beneficiat din plin de sumele enorme de publicitate din partea RMGC! Nu-i făcută neştiută, zice-o vorbă, iar cine se joacă prea mult cu opinia publică, tot plăteşte preţul până la urmă!
În altă ordine de idei, privind un pic comparativ cazurile Roşia Montană şi Baia Mare, deşi există şi multe asemănări, dar şi multe deosebiri, un aspect e limpede: dacă în primul caz încă există atâtea păreri, polemici şi controverse virulente (plus două tabere adverse clare), în cazul Romaltyn marea majoritate a băimărenilor, autorităţile locale şi marea majoritate a media sunt de aceeaşi parte a baricadei, recte categoric împotriva începerii activităţii uzinei Romaltyn Mining pe teritoriul municipiului Baia Mare! Plus cele două procese deschise pe 3 iulie a.c. de Romaltyn împotriva CL Baia Mare, însă nu intru aici în detalii (mai ales că pe 17 septembrie are loc o nouă înfăţişare într-unul dintre procese, o înfăţişare care se anunţă a fi foarte interesantă).
În loc de concluzie: Baia Mare este, în cea mai mare parte, alături de Roşia Montană, alături de ceea ce generic înseamnă „salvaţi Roşia Montană”! Dar în acest context, din păcate, nota bene, trebuie să subliniez că reciproca nu se prea vede şi nu se prea aude, repet, din păcate! Şi nici nu e de mirare că sunt destui băimăreni care se întreabă tot mai des de ce oare se întâmplă aşa… Fiindcă ei au acum cazul Romaltyn! Ei au deja experienţa cazului „Aurul-Transgold”/Bozânta din anul 2000!
Peter CZOMPA
FOTO: Raul CZOMPA
Uite, asa ma simt eu mandra ca sunt baimareanca! Cand citesc articolul si ma uit la pozele astea…cand vad ca baimarenii se ridica sa spuna ce cred si ce simt despre ce nu se face bine si cum ar trebui sa se faca!