Baia Mare începe în sfârşit să spună, public şi răspicat, ce (nu) vrea şi de ce! NU cianurii! (Galerie FOTO)

Tot mai mulţi băimăreni par a fi tot mai serios interesaţi de ceea ce se întâmplă în şi cu municipiul lor. Şi cu Roşia Montană. Iată principalul motiv pentru care am decis ca acest articol să fie cu ei, pentru ei, despre ei şi practic realizat chiar de unii dintre băimărenii care au ceva de spus!

Aşadar, în acest articol nu voi scrie eu nici despre cele trei mitinguri de protest care-au fost trei duminici la rând în Baia Mare, nici despre manifestaţia anunţată pentru 22 septembrie, nici despre cele două procese pe rol Romaltyn Mining vs. CL Baia Mare, ci articolul de faţă îl scriu chiar câţiva dintre cei care au participat cel puţin la unul dintre mitingurile menţionate sau la toate, câţiva dintre cei care au dorit şi chiar au ceva de spus. Sunt doar câţiva care mi-au transmis opiniile lor, poate dintre cei mai hotărâţi şi inimoşi… dar, vorba aia, orice are un început sau, nu-i aşa?, orice călătorie începe cu primul pas… Merită să citiţi aceste opinii care pe mine, citindu-le cu atenţie, dar încercând să înţeleg şi printre rândurile lor scrise cu atâta patos şi bun-simţ civic, cel puţin pe mine m-au făcut să simt, încă o dată, că România noastră – şi nicidecum doar a lor, a conducătorilor vremelnici, aroganţi şi ipocriţi! – totuşi mai are o şansă…

Gabriel STAN: Participarea mea la proteste se datorează pe de o parte nesupunerii civice în faţa unei legi „penale”, elaborată de guvernul mafiot şi corporatist, convins fiind totodată că sunt „toţi o apă şi-un pământ” şi că problema de fond este una sistemică, „economia” aceasta bazată pe profit şi, de fapt, pe risipă (consumerismul nestăvilit), neputând duce decât la faliment, într-un final, sper eu, cât mai apropiat, iar pe de altă parte încurajării „sclavilor fericiţi” să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile şi a-şi amenda aleşii „dragi” când aceştia o iau pe „arătură”, cum atât de grav ca în acest an 2013 nu s-a mai întâmplat în cei 23 de ani post-decembrişti. Chit că ţara deja a fost pusă pe butuci aproape în totalitate. Astfel, încet-încet ne vom învinge timiditatea, lehamitea şi falsa impresie că suntem neputincioşi în faţa celor care ne conduc, reamintindu-le, prin aceste demonstraţii de protest, că NOI, poporul, i-am delegat pe ei să ne conducă, şi tot NOI le putem şi remite acest atribut când, în loc să-şi achite sarcinile faţă de popor, îşi urmăresc interesele personale şi de haită. De asemenea, ca băimărean, mă simt dator să militez pentru evitarea repetării unor catastrofe ecologice şi pentru protejarea sănătăţii populaţiei şi, de asemenea, contra înstrăinării şi înşfăcării avutului naţional de către şacalii din politică şi minerit, deopotrivă prin intermediul uzinei locale Romaltyn Mining şi Gold Corporation de la Roşia Montană. Nu suntem nici aşa de proşti şi nici atât de puţin informaţi cum speră aceştia. Plus de asta, am prieteni în zona Meda (eu locuind la doi paşi de Meda) care mi-au povestit lucruri realmente horror, fără exagerare, pe care le-au pătimit în perioada retratării cu cianură a sterilului de la Meda. Totodată, depun eu însumi mărturie pentru extrem de numeroasele probleme respiratorii pe care le-am avut, îndeosebi în copilărie şi adolescenţă (am 36 de ani), când îmi amintesc că erau zile cu ceaţă în care aerul devenea pur şi simplu irespirabil, sufocându-ne şi provocându-ne o tuse fără încetare când trebuia să ieşim din casă. Nu mai vreau aşa ceva!

Adriana ŢICALĂ: Îmi este destul de greu să motivez în câteva rânduri participarea mea la proteste. Cred că iniţial am mers la protest pentru că am fost în Roşia Montană, am îndrăgit foarte tare magia locului şi am simpatizat cu localnicii hotărâţi să rămână în locul pe care ei îl consideră „acasă“. Mi se pare trist să distrugi nişte lucruri care nu sunt ale tale, şi nu au fost niciodată, sub nişte pretexte economice. Am senzaţia că ne vindem identitatea pentru…ce? Sunt convinsă că un viitor frumos stă în cultură şi educaţie, nu în lacuri de cianură şi în evitarea responsabilităţii. După ce am participat la primul protest nu am putut să mai dau înapoi, să renunţ, pentru că începi să înţelegi că nu doar distrugerea Roşiei Montane e în joc, ci şi drepturile noastre ca cetăţeni sunt ignorate complet într-o lege creată special pentru interesele unei companii. Cred că a venit timpul să trecem peste pasivitatea specifică românului şi să luăm atitudine ieşind în stradă pentru drepturile noastre. Mă duc la proteste pentru că vreau o ţară curată de care să fiu mandră şi în care să mă pot întoarce oricând cu drag.

Emilia BURA: Mulţumesc de întrebare. Particip la proteste şi m-am implicat inclusiv în obţinerea autorizaţiei (pentru desfăşurarea mitingului – n.m.) pentru că-s supărată şi foarte revoltată! De aceea particip, atunci când pot, şi la mitingurile în cazul Romaltyn! Mă revoltă multe nedreptăţi care se întâmplă în ţara noastră şi le-am adunat toate inclusiv în protestul pentru salvarea Roşiei Montane. Din fericire, foarte mulţi ştim deja că sănătatea mediului este vitală, fiindcă influenţează în mod direct sănătatea şi calitatea vieţii noastre de zi cu zi, aşa că nu se poate altfel; protestez şi din simţul datoriei civice, nu avem unde să plecăm şi mulţi dintre noi nici nu vrem să plecăm, aici e casa şi ţara noastră!

Sebastian PETRAŞ: Motivul ieşirii mele în stradă este în principal scârba faţă de situaţia jalnică de lamentare a românilor fără a face nimic să schimbe situaţia de rahat în care am ajuns. Eu mă opun exploatării Roşiei Montane sub orice formă şi susţin conservarea zonei pentru a putea fi vizitată şi „savurată paşnic“ de oameni.

Lorand ILYES: În primul rând, nu sunt genul de om cârcotaş care doar vorbeşte mult şi în realitate nu face absolut nimic… Eu cred că societatea poate deveni mai bună, mai ales prin acele persoane active care dau un bun exemplu celorlalţi şi care dovedesc că prin implicare poţi într-adevăr schimba ceva… aşa oamenii îşi îndeplinesc destinul şi îşi joacă rolul lor în viaţă! Consider că prin aceste acţiuni se creează un precedent. Cetăţenii trebuie să-şi expună punctul de vedere, fără teamă!

Viorica POP: Iată care e părerea mea despre toată tevatura cu ce se întâmplă la noi, la Roşia Montană şi în ţară: NU pentru proiectul Roşia Montană! NU pentru Romaltyn! Înainte de a accepta orice demers pentru ca România să reînceapă exploatarea resurselor minerale, trebuie să fie pregatită. Să aibă o viziune clară, să-şi definească obiectivele şi să elaboreze o strategie serioasă înainte de a accepta orice demers în acest sens. Trebuie identificate oportunităţile şi dezavantajele unei astfel de industrii, deoarece la momentul actual vorbim de o industrie care ajunsese să facă extracţie şi export de materie primă. Bun, şi după asta ce facem? Că în momentul în care resursele se termină, nu-şi mai are rostul. Deci trebuie să avem în vedere mai multe aspecte şi să ne propunem scopuri concrete: extragem resurse miniere, le prelucrăm şi exportăm. Până aici totul pare frumos şi teoretic sună bine. Dar trebuie să elaborăm un plan în ce condiţii aceasta se va realiza: ce tehnologii utilizăm sau dacă mai trebuie să investim în cercetare?! Ce investiţii acceptăm? Avem resursa umană pregătită în acest sens? Ce câştigăm ca ţară din punct de vedere economic? Fiind o afacere trebuie să avem şi profit. Deci trebuie dezvoltată o întreagă industrie de prelucrare a acestor metale, în condiţiile în care e mai profitabil să exporţi produsul finit. În ceea ce priveşte resursa umană, în momentul actual populaţia care are experienţă în minerit e deja îmbătrânită, iar tineretul nu a fost îndrumat în această direcţie profesională. Ar trebui stabilită procedura de instruire şi pregătire a acestor profesionişti în domeniu. O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, s-a luat în calcul şi abordarea unei responsabilităţi faţă de mediul în care trăieşte şi munceşte populaţia. În cazul mineritului vorbim de o industrie care în istoria ei s-a dovedit a fi una poluantă, pentru care încă încercăm să găsim soluţii pentru a curăţa mediul înconjurător. Acelaşi mediu înconjurător care ne asigură hrana, apa şi aerul necesare vieţii. Poluarea acestora va afecta inevitabil sănătatea publică şi aşa precară, în contextul în care la nivel naţional vorbim de un sistem de sănătate deficitar care, pus în situaţia de a combate poluarea cu cianură şi metale grele, va fi incapabil să facă faţă. În concluzie, România trebuie mai întâi să-şi facă temele înainte de a se arunca cu capul înainte doar fiindcă străluceşte! Într-adevăr, resursele minerale pot deveni o sursă importantă de creştere economică DOAR DACĂ sunt exploatate responsabil şi cu un impact negativ minimalizat asupra societăţii şi mediului. Nu cred că România a ajuns aşa de rău încât să-şi vândă pe nimic resursele miniere naţionale, doar dacă nu cumva INTERESUL unora depăşeşte NECESITATEA populaţiei! Dar până România îşi dezvoltă o strategie naţională de extragere, exploatare, prelucrare a minereurilor pentru uzul intern şi pentru exportul de produse finite, să se folosească de resursele ei alternative de dezvoltare, în condiţiile în care fondurile structurale pentru România în perioada 2014-2021 sunt de 9 ori mai mari decât ce se va obţine prin demararea Proiectului de la Roşia Montană sau Proiectul Romaltyn. Hai să începem cu începutul şi să ne asigurăm hrana cea de toate zilele mai întâi pentru că România e sustenabilă din punct de vedere agricol şi poate asigura atât hrana populaţiei cât şi exportul în afara graniţelor. Hai să fim un exemplu de „Aşa DA!” înainte de a deveni un exemplu de „Aşa NU!” Un mare rău s-ar produce faţă de mediu şi populaţie dacă s-ar porni aceste exploatări cu cianuri: pământul, pânza freatică şi aerul vor fi infestate şi atunci adio viitorul generaţiilor ce vor veni după noi! Acesta este punctul meu de vedere!

Emanuel BACIU: De ce protestez împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană şi nu numai? 1. Sunt cetăţean al României şi am dreptul la opinie. Opinia mea poate fi pentru sau împotriva unor lucruri, idei, concepţii sau chiar în acord sau nu, cu opiniile altora. 2. Am dreptul să-mi apăr opiniile personale prin orice mijloc legal şi constituţional în vigoare. Inclusiv faptul că am dreptul să nu fiu de acord cu anumite aspecte legale şi constituţionale în vigoare. 3. Am dreptul să mă întorc în ţara în care m-am născut şi am crescut. Viaţa trăită în exil e ca şi cum te-ai bucura de fiecare apus sau răsărit de soare, dar privindu-l la televizor. 4. Am dreptul, alături de voi toţi, cei ce simţiţi ceva pentru acest pământ românesc, să cer să ne fie respectată proprietatea, sub orice formă se prezintă ea: culturală, economică, intelectuală. Cei ce au murit în Decembrie 1989, printre altele, au murit tocmai pentru acest motiv: garantarea proprietăţii. 5. Avem dreptul să ne conducă oamenii de valoare, credibili, oneşti şi cu viziuni sănătoase privind interesul nostru naţional. Nu politicienii cu „ceafa groasă“ trebuie să decidă care este interesul unei naţiuni, ci doar naţiunea însăşi poate decide în acest sens. 6. Avem dreptul să oferim o şansă copiilor noştri să trăiască într-un mediu curat şi nepoluat. Copiii copiilor noştri trebuie să aibă garanţia aceluiaşi lucru. Dacă ţi-e frig, îţi faci cumva foc cu lemnele din acoperişul casei? 7. Martirii căzuţi în Decembrie ’89 şi la mineriade au dreptul la odihnă! Visul lor a fost o Românie liberă şi demnă. România de acum e îngenuncheată, horcăind într-o ultimă suflare sub bocancul greu, ţintuit cu multe stele provenite de pe epoleţii ofiţerilor comunişti cunoscuţi sau nu. 8. Am dreptul să sper, să visez, să lupt! Până la capăt… 9. Am obligaţia să apăr memoria celor dinaintea mea şi să mor pentru moştenirea ce ne-a fost nouă lăsată de către străbunii noştri. 10. Revoluţia nu a început la Roşia Montană, ea doar o continuă pe cea de acum 23 de ani. Avem obligaţia să arătăm lumii că nu suntem un neam de proşti, iar demenţa încă nu a atins memoria acestei naţii. NIHIL SINE DEO

Vlad ROMAN: Protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană pe care le derulăm şi în Baia Mare, au două motive principale, după părerea mea. Primul, şi cel mai important dealtfel, este chiar proiectul în sine, modul în care se doreşte a se pune în practică, raportul financiar câştig-pierdere al acestuia, care ar avea repercusiuni negative pe lungă şi foarte lungă durată, iar de asta ne dăm seama dacă privim doar la aspectul întreţinerii bazinului de cianură de a nu se dispersa în pânza freatică şi în întreaga zonă distrugând astfel ecosisteme întregi, ca să nu mai vorbim de munţii care vor fi detonaţi şi distruşi pur şi simplu! Ca şi exemplu, într-o astfel de exploatare minieră din Canada conducerea oraşului de care aparţine zona se chinuie efectiv să adune bani la bugetul local pentru a împiedica răspândirea cianurii din zona calamitată, prin sonde foarte adânci care îngheaţă terenul din împrejurul acesteia, acţiune care costă anual circa 2,5 miliarde dolari!!! Cine credeţi că va suporta aceste costuri la noi în ţară?! Al doilea mare motiv îl reprezintă pericolul de a se întâmpla şi în Baia Mare aproximativ acelaşi lucru, şi aici mă refer la cianurare! Gândiţi-vă că, de când s-au oprit activităţile foarte poluante, în Baia Mare au reapărut foarte multe specii de păsări, ca să nu mai zic de raţele ce vieţuiesc în ultima vreme pe râul Săsar, odinioară foarte poluat, lucru pe care personal nu l-am văzut de 27 de ani de când trăiesc! Să nu mai vorbim de manevrele şi interesele unor oameni, guvernanţi, asupra acestui proiect, bineînţeles tot pentru binele buzunarului lor. Părerea mea, pe care o susţin cu tărie, este că cele 1000 sau 2000 de locuri noi de muncă, care s-ar crea prin acest proiect, nu justifică nicidecum multitudinea de pagube pe care le-ar crea!

Lavinia CRIŞAN: Ne-aţi spus că doriţi să scriem fiecare câteva cuvinte de ce am ieşit la miting. Şi asta am să încerc să fac. În curând se fac 24 de ani de când poporul român a tins spre libertate. Şi mulţi au crezut în ea atunci. Sunt 24 de ani în care am avut timp să mă maturizez şi să-mi aşez gândirea, sunt 24 de ani în care am crezut că aşa e viaţa cu ale ei meandre. Dar între timp am înţeles că de fapt fiecare suntem responsabili de viaţa pe care o avem, că viaţa ţi-o faci tu şi că eşti generatorul ei. Cazul Roşia Montană este un alt impuls pentru români ca să-şi ia prezentul-viitorul în mână şi să nu mai caute scuze că alţii sunt de vină. Nu alţii sunt de vină, ci noi ne-am cedat puterea altora, alţii care au făcut cât au putut sau cât au crezut de cuviinţă. Personal, m-am săturat de lipsa noastră de implicare pe motiv că, „cu o floare nu se face primavară“. Mi se pare un gest de laşitate şi în acelaşi timp de perversitate. Este scuza perfectă de a nu fi vinovat de nimic şi de a poza în victimă. Personal, m-am săturat să văd cum am stat pasivi la subjugarea ţării pe interese pur economice şi legate de putere, orgolii, timp de 24 de ani. Personal, m-am săturat să văd că se duce o administrare a României prin care să aserveşti ţara şi populaţia ei unor interese financiare doar ale câtorva. Că ne-am vinde doar pe noi poate nu ar fi o problemă prea mare, doar murim la un moment dat, dar ne vindem şi copiii, nepoţii, strănepoţii şi multe alte generaţii, pentru bani. Ei ce vină au că noi nu pricepem şi ne lăsăm conduşi de frică, de lăcomie etc? Personal, m-am săturat să ne facem că nu înţelegem cât de mult ne distrugem casa noastră, Pământul, prin multele metode de exploatare generatoare de poluare. Şi toate doar pentru a satisface ego-uri, orgolii, dorinţe create artificial. Pământul ce vină are că ni s-a oferit gratis şi noi totuşi îl vindem de generaţii astfel încât o lume întreagă este datoare, dar nu ştie cui? Am priceput că n-am fost copţi ca să înţelegem cum şi cu ce se mănâncă libertatea, dar cred că totuşi ar fi cazul să învăţăm din trecut. Ar fi timpul să înţelegem că niciun sistem, nicio viaţă care se bazează pe frică, lăcomie, ură, violenţă, nepăsare, iresponsabilitate etc., nu are cum să aducă pace, fericire, bunăstare şi tot ce ne dorim noi mai bun pentru noi. De aceea am ieşit la protest, de aceea am refuzat să strig sloganuri politice. Am ieşit ca un simplu om, român, cetăţean, părinte, un om care este responsabil faţă de planeta pe care locuieşte, faţă de ţara în care s-a născut, faţă de oraşul care l-a ajutat să se formeze şi mai ales faţă de copiii pe care i-a adus pe lume. Ca şi părinţi suntem datori să ne creştem copiii în spiritul lui „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face“, suntem datori să ne schimbăm pentru a schimba societatea şi suntem datori să încercăm să le lăsăm un Pământ sănătos şi pe care să-l poată locui în siguranţă. Am să vă citez un copil de 12 ani, după ce am încercat să-i explic tam-tam-ul cu Roşia Montană şi de ce consider că vreau să ies să protestez: „Pământul nu e al nostru, noi doar îl avem amanetat“. Cred că spune multe, nu? P.S.: Ştiu că se scrie cu î din a, dar iaca nu vreau. Şi de a tot mânca rahatul altora m-am săturat. Care cum se trezeşte dimineaţa cu câte o idee sare să o implementeze fără să se întrebe dacă are rost, dacă e importantă pentru toţi şi dacă schimbă în bine viaţa altora. Sper că nu v-am deranjat cu opiniile mele, dar astea sunt o parte din ele.
PRECIZARE pentru doamna Crişan: Stimată doamnă, absolut nicio problemă în privinţa opiniilor dv., e dreptul dv., recte răspunderea dv., noi le-am preluat şi publicat cu plăcere, în respect faţă de cititorii noştri; aşadar, nu m-aţi deranjat cu absolut nimic nici pe mine, nici pe colegii mei. Însă în privinţa chestiunii cu „î din i“ lucrurile stau niţel altfel: puteţi să scrieţi aşa când şi unde doriţi dv., e opţiunea dv., dar în cazul de faţă, adică în acest articol, respectiv pe site-ul nostru de presă, nu se pot face astfel de „derogări speciale“ de la nişte reguli scrise şi nescrise, inclusiv jurnalistice! Mulţumim pentru înţelegere!

Delia BRAD: Domnule Czompa, aţi scris undeva, într-o discuţie de grup pe facebook, că aşteptaţi să vă împărtăşim gândurile noastre, în măsura în care simţim că dorim să o facem. Nu ştiu dacă înseamnă ceva, dar eu vreau să vă spun de ce ies în stradă pentru Roşia Montană. Cunoaşteţi cu siguranţă o mare parte dintre argumente, dar le reiau totuşi aici, tocmai pentru că vreau să se ştie că cei care ies în stradă nu ies duşi de val, ci în cunoştinţă de cauză. Poate nu suntem toţi în această situaţie, dar cu siguranţă o mare parte dintre noi. Nimeni nu m-a târât în acest protest, nimic în afara propriei conştiinţe. Am ales să trec dincolo de zidul de aparenţe construit prin campaniile de milioane de euro ale RMGC şi să citesc câte ceva… mai întâi comunicatul Academiei Române, apoi alte luări de poziţie documentate, argumentate cu cifre şi cercetări ştiinţifice. Dacă ai mintea cât de cât limpede, nu e vreun mare efort să începi să „miroşi“ cum stau lucrurile. Am ales să merg la Roşia Montană, să vorbesc cu fostul director al minei, cu oameni ai locului, cu un inginer geolog care a lucrat acolo înainte de încetarea exploatării şi care mi-a explicat ce înseamnă să detonezi zilnic 2000 de tone şi cum în aceste condiţii e absolut imposibil să eviţi fisurile din roci, implicit înfiltrarea cianurii în sol, în ape. De la oamenii de acolo am aflat cum sunt învrăjbiţi de 15 ani, cum sunt sărăciţi de 15 ani, pentru că declararea Roşiei Montane zonă monoindustrială a făcut imposibilă dezvoltarea oricăror altor activităţi – iniţiative ar fi existat, spun ei, atât în turism, cât şi în fabricarea de mobilă. Ştiu că avem problemele noastre în Baia Mare şi mă dor la fel de tare. Dar amploarea de la Roşia Montană mă îngrozeşte. Nu înţeleg ce minţi meschine pot susţine implementarea unui proiect cu cianuri, de 100 de ori mai mare decât orice alt proiect similar, evident şi cu riscuri proporţional mai mari?! Cum pot promite oamenilor locuri de muncă, atunci când ştiu exact că, lucrându-se cu tehnologie foarte avansată, majoritatea locurilor de muncă le sunt rezervate unor specialişti?! Şi cum le pot promite oamenilor un viitor, atunci când 7 zile din 7 vor dinamita acolo tone de rocă, urmând să plece în 16 ani şi să lase în urmă sate întregi, munţi, situri arheologice unice în lume, toate iremediabil distruse?! Un lac uriaş, ameninţător, ar lua locul acestor valori de patrimoniu. Mizeriile politice, încălcarea de legi… nu le mai înşir aici pe toate, ştiu că le cunoaşteti, le-am parcurs şi eu cu uimire, cu indignare apoi, pe fiecare. Ca în orice altceva, există şi o parte bună în toată povestea asta. Săptămâna trecută, la Cluj, intrând într-un atelier în care se pictau steaguri şi pancarte pentru protest, m-au întâmpinat un arhitect, un medic stomatolog, o profesoară de limba română – erau toţi la maşini de cusut, coseau steaguri. Şi mi-am dat seama că ceva totuşi se mişcă în noi. Oameni de bun simţ, de obicei tăcuţi şi discreţi, au căpătat o voce. P.S.: Mai am un mesaj adresat celor care încă nu au o opinie despre acest proiect şi rog jurnalistul să îl transmită pe cât posibil: citiţi, documentaţi-vă atent, nu vă lăsaţi manipulaţi cu atâta uşurinţă de o campanie de marketing. Formaţi-vă o opinie bazată pe informaţii solide şi acţionaţi în consecinţă. Nu aşteptaţi la infinit soluţiile „de la alţii“. Fiecare dintre noi este responsabil, fiecare trebuie să fie responsabil! Aştept să ne vedem duminică!

Oana HOROTAN: Particip la mitingul pentru salvarea Roşiei Montane deoarece este prima dată când simt că generaţia din care fac parte poate să producă o schimbare. Este prima dată când simt speranţa că politicienii noştri vor fi responsabilizaţi prin presiune, deşi frumos ar fi fost ca ei să îşi asume o atitudine de reprezentanţi ai noştri cărora le-am delegat puterea noastră ca cetăţeni ai acestei ţări. Particip pentru că înţeleg că stând în casă nu avem alte opţiuni decât să acceptăm ceea ce hotărăsc alţii pentru noi, împotriva voinţei noastre. Îmi fac datoria de cetăţean spunându-le premierului, parlamentarilor, preşedintelui ţării, că eu am o viziune diferită şi că vreau să fiu ascultată. Vreau să văd opţiuni, studii de fezabilitate pentru o dezvoltare durabilă, ecologică şi în beneficiul întregii ţări. Poluarea nu este o soluţie bună pentru nimeni. Poluarea este o factură pe termen lung pe care o vom plăti, noi şi copiii noştri. Eu spun NU exploatării cu cianură în România, NU extragerii gazelor de şist prin fracturare hidraulică!

Cianuraţia şi efectele ei asupra mea
Mă numesc Victoria Ştef, locuiesc în zona Meda din Baia Mare şi am fost afectată de prelucrarea prin cianuraţie timp de 5 ani de zile, a haldei de steril din apropierea blocului meu. Procesul de producţie începea în aer liber cu o precianuraţie, operaţiune care se făcea noaptea. Cisternele cu cianură soseau noapte de noapte de la Piteşti în jur de ora 24, şi se descărcau pe halda de pirită, iar în urma reacţiei chimice rezulta un gaz numit acid cianhidric, care plutea peste cartier. Prima gazare s-a produs în felul următor: era vară, aveam geamurile deschise noaptea şi m-am trezit cu senzaţia de sufocare, simţind un miros ca de ars. Am crezut că mi-am uitat vreo oală cu mâncare pe aragaz şi am vrut să sar din pat, dar eram inertă, nu aveam nicio putere, în afară că am deschis ochii, nu-mi puteam mişca nici mâini, nici picioare, nimic. Am respirat acel aer poluat cu gaz şi cu greu am reuşit să mă mişc, să merg în bucătărie si să constat că nu mi-am uitat nici o oală pe foc, deci gazul ars venea din altă parte. Apoi stresul a continuat, în aşa fel că mă trezeam de la primul miros de gaz, fugeam şi mă ascundeam în baie, doar ca să scap să nu fie aşa mare concentraţia şi să mai pot respira. Îmi doream să bată puţin vânt ca să-l abată şi în alte direcţii, ceea ce uneori se întâmpla şi mai puteam dormi şi noi noaptea. Acest gaz venea peste cartierul nostru şi de la Uzina de prelucrare AURUL, care a continuat să funcţioneze prelucrând steril din alte părţi, după ce halda Meda s-a epuizat. Deja era prea mult gaz şi în anul 2009 am făcut de 3 ori pneumonie – în mai, iulie şi octombrie. Nu am mers la medic în mai şi iulie, nici nu puteam să mă îmbrac, nici să cobor scările, aşa eram de bolnavă. Am făcut băi Kuhne cu apă rece. Abia în octombrie am fost la medic, dar eu ştiam cauza bolii şi am dorit să fac analiza “factorului cian”, însă nu am reuşit nici în Baia Mare, nici la Cluj. Ştiu că aceste afecţiuni necesită un anumit tip de medicamente, la care nu am avut acces. Oricum, ca să demonstrezi că te-ai îmbolnăvit din cauza poluării cu acest gaz, analizele sunt valabile numai de la laboratoare atestate la care tu nu ai cum să ajungi, ca atare nu poţi să-i dai în judecată şi mai bine te laşi păgubaş sau te muţi cu locuinţa. Mai menţionez că în cei 5 ani de prelucrare a haldei de pirită, la o ploaie foarte mare, apa cu cianură a ajuns pe strada mea şi a inundat camera cu contorizarea apei, unde este posibil să se fi strecurat puţin în apa de băut şi să fi avut parte de data aceasta de cianură, vorba proverbului: “cu ce lucrează omul, linge şi de pe degete”. Salvarea mea a venit odată cu oprirea uzinei de prelucrare. Pentru tot ce v-am relatat
PROTESTEZ împotriva prelucrărilor prin cianuraţie oriunde în ţară!!!

Eu nu mai adaug nimic, nu acum, nu aici, n-ar avea rost!
A consemnat Peter CZOMPA