Baia Mare: Peste 120 de persoane au protestat în această seară, în Piaţa Revoluţiei

Peste 100 de persoane s-au aflat şi în această seară în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, pentru a protesta din nou faţă de Guvernul României şi abuzurile pe care acesta le-a făcut şi le face în continuare. Printre protestatari s-au aflat şi oameni politici ai locului,  preşedinta PC, Cornelia Negruţ, dar şi deputatul Florin Tătaru.

Social-democraţii nu au fost de găsit printre protestatari, deşi au anunţat cu surle şi trâmbiţe un miting pentru ora 17:00. Au fost înregistrate şi mici incidente, unul dintre băimăreni fiind nemulţumit de faptul că jandarmii maramureşeni au filmat totul, lucru considerat de protestatar ca fiind ilegal în condiţiile în care protestul din această seară a fost unul paşnic.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole