Bătaie în faţa unui local de noapte din Baia Mare

Un nou scandal în Baia Mare. De data aceasta el a avut loc între mai mulţi tineri în faţa unui local de noapte de pe raza localităţii Baia Mare. Aburiţi probabil bine de la alcool, mai mulţi tineri au început să se bată.

Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată azi dimineaţă, în jurul orei 04:00, despre acest scandal care a avut loc în faţa unui club de noapte din Baia Mare. Mai multe persoane s-au prins într-o altercaţie, în timpul căreia, Răzvan B., de 24 ani, client al localului, a fost agresat fizic de trei persoane necunoscute.

Pentru aplanarea scandalului a intervenit şi un om de ordine al localului, Petru P. Cei doi au suferit leziuni corporale uşoare urmând ca raportul de medicină legală să stabilească felul leziunilor si numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării.

Autorii agresiunii au fost identificaţi în scurt timp de către poliţişti în persoana a trei tineri, doi de 19 ani şi unul de 20, toţi cu domiciliul în Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificare tuturor participanţilor la faptă care va fi încadrată juridic şi în funcţie de concluziile medico-legale şi de rezultatul cercetărilor.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole