BERG SISTEM GAZ ia atitudine: Vezi ce zice

Conducerea SC Berg Sistem Gaz SA a ieşit astăzi, 21 februarie, la rampă şi a ţinut să aducă o serie de clarificări legate de tot ceea ce s-a spus în ultima vreme în urma exploziilor de la Sighetu Marmaţiei.

Aşadar, într-un comunicat de presă, se arată că „noul acţionariat al SC BERG SISTEM GAZ SA, a preluat managementul sistemului de distribuţie a gazelor naturale din Municipiul Sighetu Marmaţiei, începand cu luna iunie 2010, ocazie cu care s-a realizat o expertiză tehnică asupra sistemului, neidentificându-se probleme deosebite.

De atunci şi până în prezent, noul management al societăţii, a intreprins acţiuni importante de ridicare a nivelului tehnic al operaţiunilor de exploatare şi de execuţie a lucrărilor de extindere a reţelelor de disitribuţie, cât şi pentru racordarea de noi consumatori, prin îmbunătăţirea substanţială a dotărilor tehnice: mijloace auto de intervenţie, echipamente, scule şi materiale de foarte bună calitate şi completarea reglementărilor şi instrucţiunilor interne de lucru şi în plan administrativ”, se arată în comunicatul de presă.

Vă reamintim că municipiul Sighetu Marmaţiei a ajuns în centrul atenţiei opiniei publice dumincă, 19 februarie, în urma a două explozii care au băgat în spital peste 20 de persoane, două dintre acestea fiind la limita dintre viaţă şi moarte, iar restul vor rămâne cel puţin cu traume psihice pentru tot restul vieţii.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole