Blocul ANL de pe Aleea Mărăşti a fost finalizat. Astăzi, în a doua zi a lunii mai, a avut loc o mică recepţie tehnică a acestor lucrări la care a fost prezent citymanagerul Vasile Barbul. Acesta a făcut o vizită în aceste apartamente, pentru a vedea dacă ele sunt finalizate şi gata de a-şi primi chiriaşii.
Vorbim despre un număr de 48 de apartamente, cele mai multe, 32 fiind apartamente cu 2 camere, iar restul cu câte o cameră. Fiecare apartament este dotat cu centrală proprie, respectiv contorizare individuală la apă rece, pentru e evita problemele.
„Este vorba despre blocul cu indicativul P8 situat pe Aleea Mărăşti cu 48 de apartamente cu una şi două camere. Lucrările de realizare a blocului au fost finanţate prin programul ANL, la care s-au adăugat branşamentele suportate de către Primăria municipiului Baia Mare, respectiv partea de accese, trotuare, parcări în spatele blocului…Practic a fost vorba despre o lucrare realizată în comun de Guvernul României şi Primăria municipiului Baia Mare. Locurile de parcare din spatele blocului sunt undeva la 40 de locuri, după ce vom face delimitările”, a declarat Vasile Barbul.
Rareş Bogdan