Campanie DSP de prevenire a cancerului derulata in judetul Maramures

Cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerul de piele si de cancerul de stomac sunt cele mai des intalnite tipuri de cancere in judetul Maramures. Luna octombrie este considerată si Luna Mondială de luptă impotriva cancerului de sân. Pentru anul 2011 activităţile se vor desfăşura sub sloganul mondial „Gândeşte optimist – Trăieşte sănătos”, in acest context în perioada 01.10.2011-31.10.2011 DSP Maramures deruland campania „ Şi tu vei reuşi, totul este să crezi”.

Astazi, 6 octombrie 2011, a debutat in judetul Maramures campania de prevenire a cancerului prin actiuni de informare si educare a populatiei.
Potrivit conducerii Directiei de Sanatate Publica Maramures, la nivel mondial, cancerul determina unul din opt decese, mai mult decat SIDA, tuberculoza si malaria la un loc.

“In fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer si 7,6 milioane oameni pierd lupta cu boala, iar fara imbunatatiri majore, multe din cancerele prevenibile si curabile vor continua sa ucida. Se estimeaza ca 40% din cancere pot fi prevenite. Riscul de cancer, poate fi redus prin cateva masuri simple si anume alimentatie variata si sanatoasa, mentinerea greutatii corporale normale, activitate fizica regulata, limitarea consumului de alcool, renuntarea la fumat si evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea impotriva infectiilor care pot determina cancer”, au anuntat cei de la DSP Maramures.

Acestia au mai aratat ca datele statistice din ultimii ani, situează România printre ţările situate pe un loc mediu in ceea ce priveste rata standardizata a mortalitatii in randul statelor membre ale Uniunii Europene, si cu ratele incidentei si prevalenta cele mai mici dar cu tendinta crescatoare. Există o tendinţă la creştere lentă, dar progresivă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban si rural si ambele sexe, cu precadere la cel masculin.

“Din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorala, statistici recente arată următoarea situaţie: la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situeaza cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezica biliara si bolile maligne de sistem; la femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar, bolile maligne de sistem”, au mai aratat acestia.

Datele in judetul Maramures releva o crestere a numarului de cazuri noi de tumori maligne, de la 1381 cazuri in anul 2008, la 1387 cazuri in anul 2009 si la 1437 cazuri noi in anul 2010. Incidenta cea mai mare a cazurilor de cancer in judet este reprezentata de cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerul de piele si de cancerul de stomac.

“Tema campaniei este focalizata pe posibilitatea de prevenire a cancerului, cu sloganul Cancerul poate fi prevenit. Scopul campaniei: în contextul dezbaterii unei Strategii naţionale şi a planului de acţiune de infrmare si educare pentru programele de screening vizând depistarea precoce a cancerului de col uterin, sân şi cancerului colo-rectal, ce urmează să fie discutată, continuarea activităţilor de informare, educare a populaţiei pentru a adopta comportamente care să prevină factorii de risc pentru cancer şi iniţierea activităţilor pentru a o conştientiza cu privire la importanţa participării la programele de screening ce urmează a fi organizate de Ministerul Sănătăţii”, au continuat oficialii DSP MM.

Obiectivele campaniei sunt cele legate de creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei ţintă privind factorii de risc pentru cancer, informarea privind tipurile de cancer care pot fi prevenite şi/sau depistate prococe prin teste de screening, respectiv discutarea, revizuirea şi adoptarea Strategiei naţionale şi a planului de acţiune pentru programele de screening vizând depistarea precoce a cancerului de co uterin, sân şi cancerului colo –rectal.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole