Carosabil umed pe reţeaua de drumuri publice din judeţ

Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş au anunţat că pe drumurile publice din judeţul Maramureş la această oră carosabilul este umed. Vremea s-a încălzit faţă de zilele precedente. Cerul a fost noros, iar pe arii extinse au căzut precipitaţii sub formă de ploaie care au avut şi caracter de aversă.

În zona montană înaltă precipitaţiile au fost sub formă de lapoviţă. Cantitatea maximă de apă înregistrată 40,5 l/mp, la staţia hidrologică Cavnic. Vântul a suflat la slab, la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă de până la 43 km/h. Izolat a fost semnalată ceaţa

Reţeaua de drumuri publice din judeţ (naţionale şi judeţene) au, la această oră, carosabilul umed. Nu s-a intervenit cu material antiderapant, datorită temperaturilor pozitive şi precipitaţiilor sub formă de ploaie. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale de trafic.

METEO

Valori ale temperaturilor aerului:4 grade Celsius la Târgu Lăpuş, Leordina, Borşa şi Ardusat; 6 grade Celsius în Baia Mare, la Fereşti şi Săpânţa; 7 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag.

Meteorologii au prognozat menţinerea caldă a vremii şi pentru astăzi, la nivelul judeţului nostru. Cerul va fi mai mult noros. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse va ploua, iar precipitaţiile pot avea caracter de aversă. În zona montană, iar spre sfârşitul zilei şi în zonele deluroase, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi însemnate.

Vântul va sufla moderat, însă va prezenta intensificări locale. În zona montană înaltă va viscoli ninsoarea. Termometrele indică acum: 1 grad Celsius la Iezer; 3 grade la Târgu Lăpuş şi Dragomireşti; 9 grade Celsius în Baia Mare, Târgu Lăpuş, Ocna Şugatag şi Săpânţa, 10 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei.

HIDRO

Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în creştere.Nu au fost semnalate probleme deosebite. Precipitaţiile sub formă de ploaie şi temperaturile pozitive au contribuit la topirea podurilor de gheaţă.

A mai rămas gheaţă la mal pe râul Suciu. Pentru următoarele 24 de ore, hidrologii prevăd că nivelul şi debitele râurilor vor fi uşor variabile, influenţate de cantităţile de precipitaţii.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole