Candidatul Uniunii Social Liberale, Cătălin Chercheş a câştigat un nou mnadat de primar al municipiului Baia Mare, obţinânde la alegerile din data de 10 iunie cel mai mare scor din ţară şi anume 86,32%.
„Vreau, în primul rând, să le mulţumesc alegătorilor din Baia Mare pentru participarea exemplară pe care au avut-o la acest scrutin, pentru că a fost o diferenţă consistentă între ceea ce a însemnat până acum participarea la vot, o diferenţă de aproape 10.000 de voturi.
Aceasta este dovada că băimărenii au înţeles responsabilitatea civică şi cea socială şi ne-au onorat cu votul lor”, a declarat Cherecheş atunci când a aflat datele oficiale ale scrutinului, adică în această dimineaţă, la ora 5.00″, a declarat primarul USL.
R.B.