La Biroul electoral de circumscripţie nr. 1 din municipiul Baia Mare, s-a depus în 20 aprilie prima candidatură oficială pentru alegerile locale din 10 iunie 2012.
Primarul Cătălin Cherecheş s-a prezentat la ora 13.00, pentru a-şi depune documentele necesare, fiind primul din Baia Mare, dar şi din judeţul Maramureş, care şi-a oficializat candidatura. Fără istoricele alaiuri şi fără fast, edilul băimărean a făcut acest pas considerând că este vorba de un moment simbolic.
Momentul depunerii candidaturii a coincis cu ziua în care creştinii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. Cătălin Cherecheş este susţinut de către Uniunea Social Liberală, formată din PSD, PNL și PC, în timp ce şi alte formaţiuni politice, organizaţii neguvernamentale şi sindicale şi-au exprimat deja dorinţa de a-l sprijini la alegerile locale din luna iunie. Până la această oră, la Biroul electoral de circumscripţie nr. 1 din oraşul nostru, nu au fost depuse alte candidaturi.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare:
„Acest pas este unul care generează emoţie şi cum este şi normal, sunt emoţionat în acest moment. Ceea ce mi-am asumat, ceea ce fac eu în calitate de primar, am luat-o foarte în serios şi este o chestiune ce ţine de o opţiune personală pentru oraşul în care m-am născut, pentru oraşul în care trăiesc.
Munca aceasta este una serioasă, pe termen lung, Şi am considerat că este normal să nu vin cu alai după mine la depunerea candidaturii, pentru normalitatea momentului, dar şi deoarece avem multă treabă şi nu avem timp de pierdut cu festivisme.
Eu am o viziune pentru Baia Mare şi îmi doresc ca această viziune să atingă, să mişte şi să îi inspire pe toţi băimărenii care pun suflet pentru oraşul nostru. Munca de primar al municipiului Baia Mare nu este o chestiune care ţine strict de persoană.
Vom veni şi vom propune băimărenilor o echipă care, alături de mine, va munci pentru Baia Mare, alături de toţi băimărenii care pulsează şi simt pentru acest oraş. Să fie într-un ceas bun şi să facem treabă bună în continuare”.