Caz viol Copalnic: Spermă găsită în secreţiile vaginale ale fetiţei de 2 anişori

Analizele efectuate de către medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare au scos la iveală faptul că în secreţiile vaginale ale fetiţei a fost descoperită spermă, fapt care arată cât se poate de clar că fetiţa din Copalnic Mănăştur a fost violată de propriul tată.

Mai mult decât atât, reprezentanţii Direcţiei Copilului Maramureş care se ocupă de caz au arătat că va fi făcută o expertiză medico-legală şi în cazul fetiţei de 5 ani din aceeaşi familie, pentru a se vedea dacă şi aceasta a fost abuzată de tată. Între timp a avut loc chiar astăzi audierea fetiţei în cauză de către poliţişti.

Învinuitul se află la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei unde i s-a făcut o expertiză pshihiatrică, rezultatul acesteia nefiind încă public.

Vă reamintim că acest caz de la Copalnic a ieşit la iveală în momentul în care fetiţa de 2 ani şi câteva luni a ajuns la spital din cauza unor traumatisme, declaraţiile contradictorii ale părinţilor fiind cele care au ridicat suspiciuni şi au dus la dispunerea unei anchete a poliţiei.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole