Avertizare de cod galben de ploi pentru judeţul Maramureş valabilă în intervalul 8-15 aprilie. Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare meteorologică cod galben care vizează intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte.
În adresă se menţionează că, în intervalul 8 aprilie, ora 18.00- 15 aprilie, ora 15.00, sunt prognozate în zona de munte a judeţului Maramureş intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte.
Vremea se va răci accentuat. În seara zilei de duminică, în zona montană şi trecător în rest, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte, vântul va prezenta intensificări cu viteze de peste 80-90 km/h.
Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a membrilor CJSU şi a grupurilor de suport tehnic din cadrul acestuia. S-a solicitat, de asemenea, pregătirea echipelor de intervenţie pentru a veni în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune.
De asemenea, s-a luat măsura de a fi înştiinţate echipele de intervenţie pentru putea acţiona operativ şi a remedia eventualele defecţiuni în serviciile de utilitate publică, sistemele de alimentare cu energie electrică, distribuţia şi furnizarea gazului metan, apei potabile. Societăţilor de drumuri li s-a cerut să asigure buna desfăşurare a traficului rutier pe drumurile publice din zonele de deal şi de munte.
Comitetul judeţean de iarnă recomandă cetăţenilor să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor sau în zona de clădiri părăsite şi cu infrastructura arhitectonică degradată (foste centrale termice). La deplasarea în afară caselor, populaţia este necesar să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Nu lăsaţi autovehiculele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate de rafalele de vânt puternic, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule, producând pabube proprietarilor.
Comitetul judeţean de iarnă solicită conducătorilor auto să ţină cont, în trafic, de recomandările agenţilor poliţiei rutiere. Este important să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi cele de pe carosabil, respectiv de aderenţă, mai ales în zona de munte şi în această perioadă, când majoritatea conducătorilor şi-au echipat autovehiculele cu anvelope de vară.
Se recomandă şoferilor să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic, pentru a evita accidentele rutiere sau tamponările în cazul derapării autovehicului. Se vor evita opririle şi staţionările în rampă sau pantă. Conducătorii auto trebuie să aibă o grijă deosebită la coborarea pantelor. Nu acceleraţi la ieşirea din virajele strânse în pasurile montane.
Turiştii care intenţionează să se aventureze pe trasee montane li se indică să îşi anunţe prezenţa, în zonă, jandarmilor montani şi salvamontiştilor. Va ninge visscolit în zona montană înaltă şi este important ca amatorii de drumeţii să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole, din cauza ninsorii viscolite sau a vântului puternic care poate să le pună în primejdie viaţa.
Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate de ninsorile viscolite sau intensificări ale vîntului.
Pompierii militari din cadrul Centrului operaţional al ISU Maramureş vor monitoriza şi angajaţii SGA vor monitoriza, în această perioadă, situaţia fenomenelor hidrometeorologice la nivelul judeţului Maramureş.
Rareş Bogdan