Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor o avertizare hidrologică cod galben pentru bazinele hidrografice ale râurilor Vişeu, Iza şi Lăpuş valabilă în perioada 10 iunie, ora 18.00- 11 iunie, ora 16.00.
În atenţionare se menţionează că având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore există riscul producerii unor scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi pâraie, dar şi creşterea debitelor şi nivelurilor pe râurile din cele trei bazine hidrografice, cu posibilitatea depăşirii cotelor de atenţie.
De asemenea, aceste fenomene se pot produce, cu o probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii de grad inferior ale râurilor principale, dar şi pe cursurile de apă necadastrale. Gradul de instabilitate accentuat poate contribui la averse şi precipitaţii cu caracter torenţial şi în alte bazine hidrografice din zonele de deal şi de munte din judeţul nostru.
Prefectul Anton Rohian a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie, în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune. În această perioada se va urmări, cu deosebită atenţie, evoluţia situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”. Centrul Operaţional al CJSU şi hidrologii maramureşeni vor monitoriza pe perioada avertizării situaţia hidrometeorloogică din judeţ.