În noaptea de miercuri spre joi, 25/26 aprilie a.c., Florin C., din Sighetu Marmaţiei a reclamat la poliţie faptul că, în timp ce se afla o stradă lăturalnică din localitatea Crăciuneşti, a fost lovit de trei persoane şi deposedat prin smulgere de un lănţişor din metal galben-alb, un inel tip “ghiul” din metal galben, un telefon şi suma de 20 lei, însumând un prejudiciu estimat la 2.200 lei.
Potrivit informaţiilor furnizate de către conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie al judeţului Maramureş, victima a fost transportată la spital, unde, în urma consultului, medicii au confirmat actele de violenţă asupra sa, însă nu s-a impus internarea sa.
Poliţiştii i-au identificat pe cei trei suspecţi. Este vorba de Viorel K., de 30 de ani, din Sarasău, Gheorghe M., de 33 de ani, din satul Tisa şi Ioan M., de 18 ani, din satul Crăciuneşti.
Aceştia au fost reţinuţi de către poliţişti, iar faţă de ei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
R.B.