”Crematoriu” în cimitirul Horea 1 (VIDEO)

Cranii de om şi oase  de membre umane  incinerate, au fost descoperite în cimitirul Horea 1 din Baia Mare. Criminaliştii deplasaţi la faţa locului nu au ştiut cum şi de când sunt  acolo oasele umane, care se aflau la suprafaţă pe mai multe movile de pământ  incendiate.

Reprezentanţii Bisericii „Sfântul Nicolae” din Baia Mare susţin că perimetrul respectiv unde au fost găsite osemintele nu aparţine bisericii chiar dacă sunt foarte aproape de cimitirul lor, cel mai probabil acest perimetru fiind deţinut de către romii din Biserica Penticostala şi că înhumarea nu ar fi fost făcută la adâncimea prevăzută de lege.

vezi VIDEO:

 

Conform legilor bisericeşti ortodoxe, înhumarea  se face la 2 m adâncime, iar eventualele exhumări sunt obligatoriu urmate de o incinerare într-un crematoriu sau osemintele sunt reînhumate în alt loc.Prezenţa oaselor arse, amestecate cu gunoaie au ridicat semne de întrebare şi oamenilor legii care vor face cercetări pentru a se stabili dacă osemintele provin din morminte şi atunci s-ar vorbi de profanare, sau alte cauze, care ar complica şi mai mult aspectul juridic al lucrurilor.

Roxana Ilie

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole