Două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri ”Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare au intervenit astăzi la un incendiu izbucnit la o anexă dintr-o gospodărie situată pe strada Ciocârliei din Baia Mare. Focul a fost semnalat prin numărul unic pentru urgenţe,112, cu câteva minute înainte de ora 11.
Imediat, spre locul indicat a pornit un echipaj cu o autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă. Pompierii au reuşit să ajungă cu greu la incendiu pentru că accesul pe strada Ciocârliei este deosebit de dificil. Strada este îngustă, iar autoturismele parcate pe marginea drumului au făcut imposibilă trecerea autospecialei.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată şi de faptul că drumul, cu pantă accentuată, se bifurcă, iar casele nu sunt clar numerotate. Mai mult, automobilele care coborau au trebuit să dea înapoi, deoarece drumul nu permite trecerea a două maşini simultan.
Primul echipaj a reuşit să ajungă, totuşi, în timp util pentru a împiedica extinderea incendiului de la anexa în flăcări la casa de locuit învecinată. Cel de-al doilea echipaj a ajuns la scurt timp, venind de la o altă intervenţie, desfăşurată pe fosta platformă industrială I.M.M.U.M.
Incendiul a fost localizat şi lichidat după circa 2 ore. Au ars anexa din lemn în suprafaţă de 25 de metri pătraţi, 3 tone de fân şi 1 metru cub de scândură. Incendiul a izbucnit din cauza unor copii care s-au jucat cu focul.
Pompierii consideră că în zona străzii Ciocârliei şi pe străzile învecinate trebuie luate măsuri pentru a se reglementa situaţia privind accesul la intervenţiile de orice tip.