Din cauza unui “simplu” divorţ a început totul. După ce procesul a început, bărbatul a demisionat din Poliţia de frontieră. Fosta lui soţie este procuror. Povestea este deja de ceva timp pe rol, mai e şi un copil la mijloc; iar bărbatul susţine că, dincolo de divorţul ca atare, a avut şi are de întâmpinat mult prea multe piedici cel puţin ciudate şi/sau chiar nelegale…
Înainte de a intra în subiectul ca atare – tocmai în contextul în care, nota bene, nu respectivul divorţ este subiectul acestui demers jurnalistic, nicidecum! -, sunt absolut necesare câteva precizări foarte importante. Aşadar, subiectul tratat aici nu este divorţul soţilor Lucaciu, nu m-a interesat şi nu m-am ocupat absolut niciodată, ca ziarist, de viaţa privată a cuiva, indiferent că este sau nu este vorba de persoane publice, indiferent de meseria lui/ei/lor, de ceea ce fac ei în timpul lor liber ş.a.m.d. Astfel de aspecte sunt specifice de regulă presei de tip tabloid cu care n-am avut niciodată nici cea mai mică legătură, sub absolut nicio formă! Pe de altă parte, însă, subiectul despre care va fi vorba aici – recte în articolele mele pe acest caz (fiindcă vor fi cel puţin două) – este cu atât mai delicat şi mai dificil de abordat, respectiv de prezentat jurnalistic, cu cât, după cum veţi vedea, cazul porneşte tocmai de la procesul de divorţ aflat pe rol în acest moment, proces deschis de Mihaela Lucaciu la finele anului 2012 la Judecătoria Baia Mare. Cum spuneam, deşi cunosc deja de ceva timp o serie de date legate de procesul menţionat, nu voi da publicităţii (aproape) nimic din toate aceastea (şi, desigur, nici nu voi discuta cu terţe persoane despre proces)! Iar asta nu pentru că Mihaela Lucaciu este procuror şi/sau pentru că, la deschiderea acţiunii în judecată, doamna procuror a solicitat “judecarea cauzei în şedinţă secretă” (sic! – “având în vedere calitatea părţilor” preciza reclamanta, iar Nicolae Lucaciu fiind în acel moment încă agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei), nu, nici măcar pentru faptul că însuşi fostul poliţist Lucaciu m-a rugat să nu intru în detalii ale procesului de divorţ (se referea doar la detaliile care nu au legătură şi nici vreo relevanţă privind chestiunile tratate aici, recte problemele de care el s-a lovit ulterior în demersurile sale juridice colaterale); deci, una peste alta, ca să concluzionez, nu mă interesează defel procesul de divorţ al soţilor Lucaciu! Şi cu atât mai puţin viaţa lor privată! Punct. De asemenea, aici nu interesează nici activitatea ca procuror a doamnei. Aceste precizări au fost necesare tocmai fiindcă, după cum am subliniat deja, ceea ce voi prezenta în continuare a început exact din cauza unor aspecte provenite din derularea procesului de divorţ. În altă ordine de idei, trebuie să mai menţionez, de asemenea, că Nicolae Lucaciu mi-a pus la dispoziţie o declaraţie din care deocamdată vă prezint doar fragmentul referitor la cele prezentate până aici: “DECLARAŢIE / Subsemnatul Lucaciu Nicolae (…), domiciliat în (…), declar următoarele: Sunt de acord ca dumneavoastră (Czompa Peter Vasile) să vă ocupaţi de investigarea cazului meu care a ajuns chiar până la C.S.M. Menţionez faptul că eu nu doresc să se facă referire la procesul meu de divorţ sau să consideraţi că aş dori să-i fac rău la fosta mea soţie sau copilului meu care este lumina ochilor mei, eu doresc să vă ocupaţi de problemele întâmpinate de mine în toate demersurile făcute de a se face dreptate. Problemele mele sunt cauzate de abuzurile unor procurori, poliţişti sau alţi funcţionari publici. Aceasta este declaraţia mea pe care o dau, o susţin fără a fi constrâns de nimeni. Lucaciu Nicolae / 04.07.2013” (vezi facsimil).
Concret, este vorba de plângerea penală înregistrată cu nr.22 în 15 ianuarie 2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, plângere depusă de Nicolae Lucaciu “împotriva numitei Lucaciu Mihaela (…), de a afectua cuvenitele cercetări cu privire la săvârşirea de către aceasta a infracţiunii prev. şi ped. De art. 195 al. 1 şi 2 C. Pen. – violarea secretului corespondenţei -, (…) Astfel, la dosarul cauzei civile, alături de chemarea în judecată (n.m. – în procesul de divorţ), numita Lucaciu Mihaela a depus împreună cu alte înscrisuri şi un document emis de Orange România S.A., ce reprezintă lista detaliată a tuturor convorbirilor efectuate de către subsemnatul de la numărul de telefon personal: (…) pentru lunile (…) 2012. (…)”. De-aici, de la această plângere penală a început practic întreg acest episod aparte în care recent s-a ajuns, atenţie!, cu un memoriu-plângere taman până la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)!!! Revenind la plângerea iniţială, foarte pe scurt, bărbatul susţine că el a solicitat personal operatorului de telefonie mobilă respectiva factură detaliată, ba chiar în mai multe rânduri, însă n-a primit nimic… până când fostul poliţist totuşi a aflat de existenţa unui răspuns al operatorului de telefonie mobilă, pentru el, desigur, dar “Practic, am aflat de înscrisul amintit mai sus – înscris care îmi fusese adresat personal – depus fiind la dosarul de divorţ (n.m. – de către soţia sa!), făcând astfel public conţinutul acestuia, care cuprinde date cu caracter personal, sau cel puţin fiind destinat numai adresantului. Consider că faptele numitei Lucaciu Mihaela sunt de natură să aducă atingere dreptului meu la inviolabilitatea corespondenţei (valoare socială consacrată atât prin prev. dispoz. Art. 195 C. Pen. cât şi prin dispoz. Prev. de Art. 28 din Constituţia României).” Acum, în altă ordine de idei, probabil că unii ar putea pune această problemă şi în următorul mod: şi ce e atât de extraordinar în faptul că doamna a ataşat la acţiunea în judecată acea factură telefonică detaliată a soţului, că doar era dintr-o perioadă de dinainte de începerea procesului, pe când încă erau soţ şi soţie, plus că cine ştie ce aspecte importante mai poate dovedi reclamanta cu respectivul document?! Sigur că se poate pune problema şi aşa, într-adevăr, la modul simplist şi complet nejuridic – adică aşa precum probabil se întâmplă în viaţa cotidiană în foarte multe familii, nu? Tot ce se poate. Însă, dincolo de ceea ce conţin respectivele facturi detaliate, dincolo de cum s-a desfăşurat viaţa unui cuplu (a oricărui cuplu) din acest punct de vedere ş.a.m.d., chestiunea nicidecum nu mai poate fi privită chiar atât de simplu atunci când un astfel de înscris important şi strict personal (!) devine probă într-un dosar fie el şi de divorţ. Sigur că nu voi emite eu aici nici judecăţi de valoare, nici nu voi face comentarii juridice pe chestiune, nici măcar nu voi da vreun amănunt despre respectivele “Detalii la convorbiri (la cerere)” – la cererea expresă a lui Nicolae Lucaciu, iar respectivele răspunsuri tocmai lui personal fiindu-i adresate! – a se reţine acest aspect important. Nu voi face toate astea din motivele deja menţionate anterior, dar o problemă majoră şi-un foarte mare semn de întrebare tot rămâne: acele aşa-numite “desfăşurătoare” n-au ajuns la solicitant, afirmă el, dar totuşi au ajuns în posesia altcuiva care, pe de-o parte, le foloseşte ca probe într-un proces şi, pe de altă parte, corespondenţa privată a unei persoane devine implicit publică?! Evident că există legislaţie care ocroteşte secretul comunicării prin corespondenţă a oricăror persoane, evident că există şi situaţii excepţionale în care dreptul la inviolabilitatea corespondenţei poate fi restrâns (dar acestea sunt într-adevăr cazuri de excepţie, voi reveni asupra unor astfel de exemple), însă deocamdată vă voi expune doar firul celor întâmplate, cum şi de ce s-a ajuns până unde s-a ajuns, iar concluziile le veţi trage dvs.
Cum fostul poliţist a depus plângerea penală tocmai la Parchetul Baia Mare (unde Mihaela Lucaciu era procuror; era, pentru că între timp se pare că a şi fost promovată!), plângerea omului “a fost înaintată spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”. De unde petentul a primit un răspuns pe data de 22 februarie 2013; un răspuns simplu, tipic în proporţie de 95%, sesizarea lui Lucaciu fiind “apreciată ca neîntemeiată, iar lucrarea clasată.” Clasată! – a se reţine termenul, fiind extrem de important ! Ei bine, clasată-clasată, bun, da’ cum şi de ce? Şi urmează ultima frază din răspunsul absolut uluitor pe care-l semnează chiar procurorul-general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Florin Magyar! Puteţi vedea documentul cu pricina în facsimil, iar ultima frază sună astfel: “Nu au rezultat indicii privind comiterea vreunei fapte penale, raportat la înscrisurile anexate acţiunii de divorţ, iar pe de altă parte plângerea nu cuprinde elementele cerute de textul de lege, art. 222 C.pr.pen., pentru a se declanşa cercetările, astfel că nu a fost înregistrat un dosar penal şi împotriva clasării plângerii nu se poate face plângere conform art. 278 C.pr.pen. .” Deci, pe scurt, un răspuns din categoria “hai pa!”. Nici tu dosar deschis, başca plângerea clasată, adică gata! Păi ce înseamnă că plângerea nu conţine elementele cerute de textul de lege? O să vedem imediat până unde se merge cu absurditatea. Apoi, dacă nu se pot declanşa cercetările (sic!), de ce dracu’ scrie mai sus că “nu au rezultat indicii privind comiterea vreunei fapte penale”? Atunci de unde s-au obţinut “indicii” dacă nu s-au făcut deloc cercetări? Pe baza a ce? Sau, cu ori fără cercetările care s-au făcut, dar de fapt pare că nu s-au făcut, nu s-a mai înregistrat niciun dosar penal şi, în consecinţă, plângerea a fost clasată… adică această soluţie nu mai poate fi atacă nicăieri, nicicum?! Măi să fie, ce coincidenţă bizară! De fapt, ce lanţ de coincidenţe mai mult decât bizare! Ia să vedem. Un caz cu o plângere penală “rezolvată” incredibil de rapid (15 ianuarie 2012 – Baia Mare, 22 februarie – Cluj, răspuns final), mai rar aşa ceva! Poate-o fi fost rapiditatea asta datorită unei alte coincidenţe, şi anume că plângerea a fost făcută tocmai împotriva unui procuror? Ei aş, sigur că sunt doar simple coincidenţe, sigur că nu e loc de speculaţii gazetăreşti, păi care speculaţii? Doar am constatat, pur şi simplu am constatat şi am prezentat un şir de fapte clare, de acţiuni/sesizări şi răspunsuri şi, da, un şir foarte ciudat de stranii coincidenţe… cum e şi faptul că tocmai procurorul-general al Parchetului Curţii de Apel Cluj îi răspunde unui petent de rând din Baia Mare (de fapt din comuna Recea). Dar aşa o fi procedura, poate, tot coincidenţă?! Chiar nu se putea ocupa de plângere un alt procuror din Cluj? Întreb, doar (mă) întreb şi eu…
În aceste circumstanţe (expuse aici, deocamdată, la modul foarte general) a ajuns fostul poliţist de frontieră să meargă personal la Bucureşti, în primele zile ale lunii iunie, direct la CSM! Apropo, ca o paranteză, dacă nu şi-ar fi dat demisia din poliţie oare tot la fel s-ar fi derulat lucrurile? Poate că mai bine, poate că mai rău, cine poate şti… dar fireşte că şi eu l-am întrebat şi ce-a fost cu acea demisie. Însă asupra acestui episod probabil voi reveni (dacă şi când va dori cel în cauză). Iată acum câteva elemente conţinute în sesizarea către CSM, sesizare înregistrată la instituţia menţionată în data de 5 iunie 2013: “Subsemnatul LUCACIU NICOLAE (…), în temeiul art. 97 alin.1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi art. 44 alin.1 din Legea 317/2004 privind CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, vă supun atenţiei dvs următoarele: În data de 15 ianuarie 2013 am depus o plângere penală împotriva numitei Lucaciu Mihaela, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, care ulterior a fost trimisă spre soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (…). La data de 01 martie 2013 am primit rezoluţia de clasare cu nr. 41/VIII/1/2013 din data de 22 februarie 2013 prin care mi se aduce la cunoştinţă faptul că plângerea mea penală a fost apreciată neîntemeiată iar lucrarea a fost clasată, mi s-a adus la cunoştinţă faptul că plângerea mea penală nu cuprindea elementele prevăzute de textul de lege, art. 222 C.pr.pen., pentru a se declanşa cercetările, dar Domnul Procuror nu a respectat prevederile: art.222 C.pr.pen. alin.8 – “Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele prevăzute la alin.2, se restituie petiţionarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.” Lucru pe care Domnul Procuror General nu l-a îndeplinit. De asemenea, îmi aduce la cunoştinţă faptul că împotriva clasării plângerii nu pot să fac plângere conform art. 278 C.pr.pen., fără a fi respectate la fel prevederile: art. 278 C.pr.pen., alin.1 “Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori pe baza dispoziţiilor date de acesta, se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie; art. 278 C.pr.pen., alin.2 “În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior”” (! – n.m.). Nicolae Lucaciu invocă, în continuare, şi alin.4 din acelaşi articol, după care, printre altele, scrie în sesizarea sa astfel: “Din rezoluţia cu nr. 41/VIII/1/2013 este evident faptul că această rezoluţie de clasare a fost soluţionată de către Domnul Procuror General FLORIN MAGYAR – PROCUROR GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, deci plângerea penală a fost soluţionată de către domnia sa, totodată conform art. 278 alin.1, alin.2 şi alin.4 aveam dreptul să fac plângere împotriva rezoluţiei de clasare, dar acesta mi-a comunicat că nu pot face plângere împotriva rezoluţiei de clasare conform art. 278 C.pr.pen. În cele din urmă am făcut plângere împotriva rezoluţiei de clasare nr. 41/VIII/1/2013 la data de 13 martie 2013, care trebuia soluţionată de către Procurorul ierarhic superior din cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, dar care a fost soluţionată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj (?! – n.m.), prin dosar nr. 95/P/2013 în care s-a dispus REZOLUŢIA de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitoarei Lucaciu Mihaela, pentru săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, prev. de art. 195 alin 1 şi 2 Cod penal.” Şi aşa mai departe, fiindcă lucrurile nicidecum nu s-au oprit aici… (va urma)
Peter-Vasile CZOMPA
P.S.: Cu câteva săptămâni în urmă, evident că am contactat-o telefonic (şi) pe doamna Mihaela Lucaciu. Am avut o discuţie foarte lungă şi foarte interesantă, spunându-i printre altele şi că îi stau oricând la dispoziţie dacă doreşte să mai discutăm, oficial, desigur, faţă în faţă, dacă consideră că sunt de clarificat anumite aspecte. Asta fiindcă dialogul nostru telefonic a avut doar o foarte scurtă parte oficială de început – în care eu i-am precizat exact despre ce este vorba, tot contextul în care voi publica articolele, inclusiv faptul că, dacă are ceva de declarat, de comentat, ne putem întîlni să-mi spună sau să-mi dea o declaraţie scrisă! Despre partea oficială de început a discuţiei noastre voi mai preciza aici doar atât: spunându-i doamnei că-i va apărea numele în articole (fiindcă în fond acest nume apare în mai toate documentele oficiale pe care le deţin!), chiar în primele minute doamna a reacţionat exact ca… un procuror!!! Ca un procuror care crede că-i este permis chiar orice, care are impresia că toţi ziariştii or fi din acelaşi aluat şi pe care îi şi apucă tremuriciul imediat ce aud vocea tunătoare a unui procuror?! Dar nu voi spune mai multe nici măcar despre partea oficială a discuţiei, cu atât mai puţin despre partea “off the record”! Aşa e corect şi aşa am promis; chiar dacă nu am mai fost contactat deloc de-atunci.
