Duş rece pentru vicecampioni! CSM Agronomia Bucureşti – Ştiinţa Explorări 3-1, în prima etapă a returului

CSM Agronomia Bucuresti – Stiinta Explorari Baia Mare 3-1 (23, 21, -33, 16) 

CSM Bucuresti: Didorciuc, Kovacs, Andries, Purice, Macicasan, Macovei, Gh. Ilie (libero). Au mai jucat: Prunisoara si Teotoc. Antrenori: Vicentiu Dumitrescu si Dan Lazarescu

Stiinta Explorari: Kecskemeti, Veber, Pastean, Neamt, Borota, Tutea, Tofan (libero). Au mai jucat: Teusan, Raileanau, Mititelu, Socaciu si Negrean. Antrenori: Marius Botea si Sorin Pop

Au arbitrat: Mirel Zaharescu (Galati) si Niculae Stan (Bucuresti). Observator FRV: Petrica Stancu (Brasov).

Baimarenii au inceput returul cu o infrangere, in fata unei echipe, care are un lot mult mai valoros decat o arata pozitia din clasament, la ora actuala.

CSM a inceput in forta meciul si s-a distantat rapid pe tabela de marcaj, 13-7. Bucurestenii nu au stat mult pe ganduri, desprinzandu-se la 23-18 si doar o tresarire de orgoliu a oaspetilor, a facut ca setul sa se incheie cu un scor strans, 25-23.

In setul secund, Stiinta Explorari a condus cu 9-8 si 16-15, dar CSM a revenit si s-a impus cu 25-21. Setul al 3-lea a fost unul maraton si a fost adjudecat de baimareni cu 35-33, dupa ce au salvat mai multe mingi de meci. Setul 4, a fost din pacate fara istoric, fiind castigat clar de gazde cu 25-16.

Omul meciului a fost moldoveanul Igor Didorciuc de la CSM, fostul jucator al Stiintei Explorari. Alaturi de Didorciuc, veteranul Razvan Purice a pus si el umarul serios la succesul gazdelor, facilitat de asemenea de blocajul slab al baimarenilor.

Marius Botea (antrenor princ. Stiinta Explorari):  „‘Am facut unul dintre cele mai slabe jocuri din acest campionat si in aceste conditii nu puteam emite prea mari pretentii. Azi nu a functionat nimic in jocul nostru. Am reusit sa jucam ceva mai bine in setul 3, pe care l-am si castigat, dar a fost prea putin.”

Marius Cimpian

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole