Elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor, folosit pentru stingerea incendiilor (VIDEO)

Mobilizari fara precedent pentru stingerea incendiilor din judet. La Chiuzbaia au ars peste 20 de hectare de padure, per total in judet parjolite fiind peste 1000 de hectare. Cele mai multe hectare afectate au fost la Sarasau, aici focul mistuind in jurul a 300 de hectare de vegetatie.

Incendiul de vegetaţie uscată de pe Valea Chiuzbăii, din Munţii Gutâi a afectat 20 hectare de pădure, iar lichidarea acestuia este îngreunată de trunchiurile de copaci uscaţi, cioate, dar şi de pământul specific de turbă.

La faţa locului sunt şase pompieri militari, personalul de la ocoalele silvice şi de la Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Baia Sprie care intervin pentru delimitare şi lichidare. Aceştia vor fi sprijiniţi în stingerea incendiului de un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Traseul şi accesul la faţa locului este unul dificil, pe pante abrupte, cauza declanşării fiind în cercetare. Pentru o intervenţie operativă şi eficientă în zonă a fost anunţată conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind solicitat sprijinul unui elicopter dotat special pentru intervenţii de stingere a incendiului, a precizat prefectul Sandu Pocol.

Elicopterul aparţine Inspectoratului General de Aviaţie şi este programat să aterizeze în jurul prânzului pe Aeroportul Internaţional Baia Mare. Aparatul de zbor este de tip MI-17, fiind echipat cu instrumente şi autopilot pentru operare în toate condiţiile. Elicopterul este dotat cu o instalaţie specială montată la bord ( benă, aşa numitul dispozitiv de stins incendii de tip Bumbi Bucket) pentru transportul şi largarea unor cantităţi de apă.

Capacitatea de apă transportată şi care poate fi împrăştiată de acest timp de elicopter este de 3000 litri. Acest elicopter a participat la stingerea incendiilor de pădure din judeţele Sibiu, Alba, Vâlcea (Munţii Lotrului) şi Bistriţa Năsăud (Munţii Rodnei).

Există posibilitatea ca echipajul elicopterului să realizeze un survol deasupra zonei de producere a incendiului pentru evaluarea şi evolutia incendiului. De asemenea, este planificată şi efectuarea unui zbor deasupra comunei Suciu de Sus, în zona Valea Şerpoaia, unde la această oră s-a declanşat un alt incendiu de vegetaţie uscată. Alimentarea cu apă a elicopterului se va realiza din acumularea Strâmtori-Firiza.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole