Maramureșean condamnat la închisoare, prins de polițiștii de frontieră la intrarea în țară

În cursul zilei de marți, 16 mai, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de poliţiştii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 26 iulie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Baia Mare dispus o măsură privativă de libertate pentru o perioadă de un an și 10 luni, pentru săvârșirea de infracţiuni la regimul circulației, informează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole