La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş una dintre cele mai centrale zone din municipiul Baia Mare, lăsată în paragină de vechea administraţie, Piaţa Revoluţiei, va fi reabilitată şi modernizată, păstrându-se totuşi câteva elemente importante din punct de vedere a identităţii oraşului nostru. În urma concursului de proiecte, câştigat de firma SC Re-Act Now Arhitecture din Bucureşti, întreaga zonă va fi pusă în valoare, iar băimărenii se vor putea bucura de diverse atracţii cum există în pieţele marilor capitale europene. Proiectul câştigător a intrat în faza de realizare a diverselor documentaţii necesare pentru ca acest proiect să poată fi demarat, consilierii locali urmând să aloce, într-una din şedinţele viitoare, fondurile necesare pentru amenajarea Pieţei Revoluţiei. Edilul băimărean preconizează că lucrările vor putea fi demarate în primăvara anului 2013.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Vorbim de o zonă centrală a oraşului nostru, o piaţă importantă care a fost lăsată să se deterioreze, suferind şi modificări, însă marea majoritate nefericite. Materialele folosite la construcţia iniţială a pieţei s-au deteriorat în ultimii ani, iar întregul peisaj a ajuns unul dezolant. Avem datoria morală de a interveni, de a reda acestei zone centrale valoarea estetică, dar şi utilitatea publică pe care băimărenii o merită. În premieră pentru Baia Mare, am ales proiectul câştigător printr-un concurs de arhitectură, cea mai bună opţiune pentru reamenajarea unui asemenea spaţiu central. Vom reabilita tot ceea ce înseamnă Piaţa Revoluţiei, chiar şi blocurile din acest perimetru, din dorinţa de a da în ansamblu un aspect aranjat şi de apreciat pentru băimăreni, dar şi pentru turişti. Momentan lucrăm la diverse documentaţii necesare pentru demararea lucrărilor, iar din preconizările noastre pot spune că în primăvara anului viitor desfacem aici şantierul. Este ruşinos că ani de zile fântâna arteziană a fost lăsată de izbelişte, statuia Minerului la fel, iar întreaga zonă arată ca după război”.
Apa va fi un element important în Piaţa Revoluţiei
Conceptul proiectului câştigător şi care va fi pus în aplicare în Piaţa Revoluţiei a fost construit în jurul elementelor cu însemnătate pentru istoria locului şi a comunităţii. Vorbim aici de meşteşugurile tradiţionale, mineritul, laiţa, apa, industria, castanul şi multe altele. Fântâna arteziană din dreptul Hotelului Rivulus este prima fântână arteziană din Baia Mare, datând de la sfârşitul anilor 70. Forma fântânii şi desenul de pe pardoseală, abstracţie geometrică tipică anilor 70, cu influenţe suprematist – constructiviste, determină caracterul specific al fântânii. Această fântână a fost până la începutul anilor 90 una din elementele caracteristice pieţei, intrând în conştiinţa colectivă şi fiind şi astăzi o amintire vie pentru majoritatea locuitorilor.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„În prezent, acestă fântînă care pe vremuri oferea un adevărat spectacol de jeturi de apă şi lumini, se află într-o stare avansată de degradare, mai ales că a fost scoasă din funcţiune în urmă cu câţiva ani. Locul important pe care îl ocupă în piaţă oferă o imagine dezagreabilă şi lipsită de interes pentru locuitorii oraşului, fiind nedemnă şi de statutul de municipiu reşedinţă de judeţ pe care Baia Mare îl are. Mai mult, din dorinţa de a transforma oraşul nostru într-unul din cele mai curate, verzi, dar şi estetice oraşe din România, este imperios necesar să trecem cât de curând la treabă şi să redăm băimărenilor farmecul acestei zone”.
Prima fântână din Baia Mare, cea din Piaţa Revoluţiei, nu va fi demolată ci va fi restaurată
Prin proiectul de reamenajare al Pieţei Revoluţiei, vechea fântînă, prima construită în Baia Mare, va fi restaurată şi amenajată. Fântâna va deveni din nou un element important aş pieţei, împreună cu mobilierul urban din jurul ei urmând să creeze un cadru romantic şi un spaţiu care va invita băimărenii la relaxare, contemplare şi admiraţie a jocului de apă. Intervenţiile asupra acestui element istoric din viaţa Pieţei Revoluţiei vor fi multiple.
arh. Mario Kuibuş, managing partner Re –Act Now
„Fântâna va suferi o serie de intervenţii. Desenul de bază, abstracţie tipică anilor 70, va fi retunrat din mozaic, iar jeturile de apă şi iluminatul vor fi refăcute conform proiectului iniţial. Al doilea inel de vegetaţie din jurul fântânii va fi înlocuit cu bănci din lemn pentru a pune apa în evidenţă şi pentru a facilita accesul la fântână, prin îngustarea marginii şi crearea de locuri de stat. Fântîna va fi pusă în evidenţă şi prin mobilierul urban din jurul acesteia, care va atrage lumea şi va crea spectacole spontane”.
În Piaţa Revoluţiei vor mai fi şi alte fântâni, una dinamică şi alta de aburi de apă
Un alt element important în noua amenajare a pieţei îl reprezintă principalul traseu pietonal ce va fi subliniat printr-o fântână dinamică. Acesta va crea jocuri de apă venite din pardoseală pe diferite ritmuri care vor crea un traseu dinamic şi atractiv. Tot un element nou îl va reprezenta Laiţa, un fel de cameră de relaxare, care va fi o altă atracţiei importantă a pieţei şi va oferi un climat favorabil prin prezenţa aburilor de apă şi umbra copacilor care vor creşte la sud de ea.
arh. Mario Kuibuş, managing partner Re-Act Now
„Sunetul apei este de asemenea foarte important, prin urmare apa va fi lăsată să se prelingă peste marginile pieţei şi va fi colectată într-un bazin la nivelul pardoselii, marcând astfel accesul. Aceasta va forma şi o protecţie fonică faţă de circulaţia auto de pe str. 22 Decembrie, creând un zgomot plăcut de fundal, propice pentru relaxare”.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Îmi doresc ca Piaţa Revoluţiei să fie după reamenajare una dintre cele mai atractive zone din municipiul Baia Mare. De ce să admirăm doar pieţele din marile capitale europene, când putem crea în oraşul nostru zone atractive. La fel ca şi băimărenii, aştept cu nerăbdare ca acest proiect să fie transpus în realitate. Piaţa Revoluţiei va fi o zonă în care trecutul şi identitatea noastră vor fi respectate, totodată vom avea şi o serie de elemente arhitectural –estetice care ne vor oferi posibilitatea să ne relaxăm şi să ne bucurăm de frumuseţea acestei zone”.
baiamare.ro