MM: Fără contestaţii în contencios-administrativ în 2012

Şeful Serviciului verificarea legalităţii, aplicării actelor normative şi contencios administrativ din cadrul Prefecturii Maramureş, Rodica Pop, a declarat astăzi, 11 februarie a.c., la şedinţa cu secretarii unităţilor administrativ-teritpriale că juriştii au procedat la exercitarea controlului legalităţii actelor administrative emise/adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale.

„Juriştii au avut în vedere verificarea în termen legal al conformităţii actelor administrative; verificarea competenţei autorităţilor de a emite/adopta actele administrative; respectarea procedurilor pentru asigurarea transparenţei decizionale, respectiv aducerea la cunoştinţă publică, în condiţiile legii; verificarea actelor administrative în vederea identificării obstacolelor în calea liberei circulaţii; verifcarea îndepinirii condiţiilor de formă; efectuarea tuturor procedurilor legale în vederea îndreptării actelor considerate nelegale.

În cursul anului trecut au fost verificate un număr de 34.457 acte administrative adoptate/emise de autorităţile locale, a precizat Rodica Pop. Dintre acestea 201 au fost hotărâri ale Consiliului judeţean; 4666 hotărâri ale consiliilor locale; 651 dispoziţii emise de preşedintele Consiliului judeţean şi 28.916 dispoziţii ale primarilor.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat, în 2012, o creştere semnificativă a activităţii de legiferare (cu 741 mai multe hotărâri) şi o uşoară scădere a actelor administrative emise de primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi preşedintele Consilului judeţean (respectiv cu 38 mai puţine dispoziţii). Din totalul actelor administrative comunicate, 22,8% (7870) au fost transmise de către secretarii unităţilor administrativ-teritoriale peste termenul prevăzut de legislaţia în vigoare (10 respectiv cinci zile lucrătoare)”, a spus Rodica Pop.

Prefectul Sorin Rednic a adăugat că legea nu prevede o normă expresă, iar secretarii unităţilor administrativ-teritoriale nu pot fi sacţionaţi pentru comunicarea actelor administrativ-teritoriale peste termenul prevăzut de lege.

„Din totalul actelor administrative adoptate/emise de autorităţile deliberative/executive s-au făcut plângeri prealabile pentru 115 acte (61 hotărâri şi 54 dispoziţii). Principalele probleme care au făcut necesară declanşarea procedurii prealabile s-au referit la administrarea domeniului public/privat al unităţilor administrativ teritoriale; legilor cu caracter reparatoriu; domeniul impozitelor şi taxelor locale; resurse umane şi asistenţă socială”, a mai adăugat Rodica Pop.

Din totalul acestora au fost modificate/revocate, după caz, un număr de 106 acte, iar celelalte nouă acte sunt în termenul stabilit pentru a fi analizate. În anul 2012 nu a fost contestat la instanţa de contecios administrativ niciun act adoptat/emis în anul 2012.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole