Florin Cioabă, regele rromilor, a venit în Baia Mare să vadă cum stă treaba cu supuşii

Autointitulatul rege al rromilor, Florin Cioabă a poposit astăzi, 26 iunie, pentru câteva ore în municipiul Baia Mare pentru a vedea la faţa locului cum stă treaba cu rromii mutaţi de pe Craica şi aduşi în blocul social de la Cuprom.

La întâlnirea cu primarul liberal, Cioabă a recunoscut că nu trebuia să ia de bune unele relatări ale unor incidente petrecute la Cuprom apărute în o parte a presei naţionale şi că realitatea este cu totul şi cu totul diferită de ceea ce s-a scris.

„Am văzut că aici oamenii au camere mobilate, cu gresie pe jos. Sunt condiţii foarte bune. Vom face o altă informare a premierului Victor Ponta, dar de data aceasta una care este reală. Noi am transmis o scrisoare lui Victor Ponta, dar numai după cele auzite despre rromii de la Baia Mare.

Una este auzitul cu văzutul. Se poate şi mai bine, dar eu cred că deocamdată este o schimbare foarte bună în viaţa rromilor de aici. Voi renunţa şi la proces, că nu îşi mai are rostul. Vreau să colaborăm pentru binele rromilor. Noi până acum noi nu am ştiut de situaţia rromilor de pe Craica, de aia noi nu am făcut nimic pentru această comunitate”, a declarat Regele Florin Cioabă.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole