Un băimărean care a furat o sticlă de tărie dintr-un magazin a negat faptul că nu ar fi plătit pentru aceasta, însă a fost dat de gol de camerele de supraveghere aflate în incinta complexului comercial.
Un tânăr din Baia Mare a fost surprins de jandarmi ieşind dintr-un centru comercial de pe strada Victoriei cu o sticlă de băutură în mână, pe care a uitat s-o plăteacă. Peste drum, acesta era aşteptat de către un alt bărbat ce avea asupra sa două genţi tip rucsac, lucru care a dat de gândit oamenilor legii.
Deoarece avea un comportament suspect, subofiţerii jandarmi l-au interceptat pe tânăr. Este vorba de Florinel T., de 20 de ani, cu domiciliul în localitatea Baia Mare.
„Făptuitorul, ce este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a deplasat în zona unui complexului comercial situat pe strada Victoriei din localitate şi a hotărât să intre în magazin şi să acţioneze conform planului.
Făptuitorul ajuns în magazin a luat de pe raft o sticlă băutură alcoolică pe care a ascuns-o în buzunarul pantalonilor şi a ieşit din magazin fără să o achite. La ieşirea din complex, fiind observat de către jandarmi, acesta a afirmat că a cumpărat sticla din magazin şi că nu mai are bonul. Pus în faţa filmărilor surprinse de camerele magazinului, făptuitorul a recunoscut sustragerea sticlei de băutură”, au arătat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului.
Dosarul cu actele premergătoare a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
* Tot la Baia Mare, personalul unui magazin într-un magazin de pe strada Grănicerilor, a reclamat la Dipeceratul jandarmeriei maramureşene faptul că o persoană de sex masculin a sustras produse din incinta magazinului.
Ajunşi la faţa locului, oamenii legii l-au identificat pe Daniel S. de 35 de ani, din Bucureşti, ce se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
După ce a intrat în magazinul respectiv, acesta a pus în sacoşa care o avea asupra lui mai multe produse alimentare de la raionul brânzeturi şi carmangerie, însă a trecut de casele de marcat fără să achite produsele. La ieşirea din magazin, bărbatul a fost oprit de către personalul de pază al magazinului şi condus în camera de control până la sosirea jandarmilor.
Dosarul cu actele premergătoare întocmit a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
R.B.