Gheorghe Zamfir a făcut spectacol pe scena Casei de Cultură din Baia Mare (VIDEO)

Ileana Bumbar, Titus Perşe, Năstăcuţa Iuga, Nicoleta Berca, Diana Cârlig, Anuţa Iuga, Ionuţ Sima, Paula Paşca, Dumitru Dobrican, Dan Daniel şi Ovidiu Cosma. Sunt o parte dintre artiştii care au urcat recent pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare cu ocazia unui eveniment organizat de către Ansamblul Naţional Folcloric Transilvania.

Sala de spectacole s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de băimăreni şi nu numai care au dorit să asiste la acest spectacol de gală aflat la ediţia cu numărul 4. Invitatul special al spectacolului a fost nimeni altcineva decât „Regele naiului”, Gheorghe Zamfir.

Acesta a fost întâmpinat cu un şir lung de aplauze, semn că băimărenii apreciază muzica de calitate, muzică care a fost făcută cunoscută prin intermediul lui Zamfir în cam toate colţurile lumii.

La finalul concertului, Gheorghe Zamfir si-a marturisit intr-un interviu, dragostea fata de Maramures.

 

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole