În perioada iulie – septembrie 2012, se derulează la nivel naţional campania de prevenire a furturilor de şi din autoturisme „NU-ŢI LĂSA MAŞINA LA ÎNDEMÂNA HOŢILOR!”. Pentru realizarea acestei campanii, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a semnat un Protocol de colaborare cu Societatea Groupama Asigurări S.A.
„Societatea de asigurări se dovedeşte a fi un partener fidel în prevenirea infracţionalităţii, sprijinind poliţia şi în cadrul Campaniei „Fii precaut. Hoţii nu dorm!”
În judeţul Maramureş, conform datelor analizate, din totalul infracţiunilor de furt sesizate în primele 5 luni ale anului, 15,5% îl reprezintă furturile de şi din auto. Incidenţa cea mai crescută o au furturile din auto, în această categorie fiind cuprinse furturile de radiocasetofoane/CD auto, alte obiecte din interior, dar şi componente din exterior (oglinzi, ştergătoare, roţi etc.), plăcuţe de înmatriculare.
De remarcat că acest tip de infracţiune este unul specific mediului urban (aici fiind înregistrate 90% din furturile din auto şi 99% din furturile de auto), mai exact aglomerărilor urbane de tipul municipiilor. Astfel în Baia Mare s-au înregistrat 63%, iar în Sighetu Marmaţiei 17% din totalul furturilor din auto de la nivel judeţean. Acţiunile de prevenire vor fi mai intense în aceste localităţi.
Din cazuistica ultimilor ani, a rezultat că hoţii de autoturisme apelează, în general, la următoarele moduri de operare:
Utilizarea de dispozitive electronice pentru dezactivarea sistemelor de siguranţă;
Forţarea încuietorilor şi contactului
Sustragerea maşinii profitând de neglijenţa proprietarilor care pleacă „doar un minut” şi le lasă pornite sau cu cheile în contact. În cele mai multe din aceste situaţii, autorii urmăresc în prealabil victimele şi aşteaptă momentul prielnic pentru a acţiona.
Sunt cunoscute ca moduri de operare folosite de autorii furturilor din autoturisme
Spargerea geamurilor;
Forţarea mecanică a încuietorilor
Furtul componentelor exterioare (oglinzi, ornamente, embleme, proiectoare, roţi etc.);
În ultimii ani, pe fondul progresului tehnologic, a început să se dezvolte un nou mod de operare, bazat pe dispozitive electronice care acţionează asupra sistemelor de închidere centralizată a autoturismului
Pentru o comunicare şi o vizibilitate eficientă a mesajelor destinate prevenirii furturilor de şi din autoturisme:
• vor fi desfăşurate întâlniri cu grupuri ţintă (asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi de transport),
• la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice vor fi expuse afişe cu mesajul campaniei
• cu sprijinul mass-media vor fi difuzate spoturile campaniei: unul audio şi unul video, precum şi alte materiale informative oferite spre publicare de reprezentanţii poliţiei.
NU UITAŢI! În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă”, au anunţat cei de la IPJ MM.
Ai mei s-au cazat la hotelul BEST WESTERN HOTEL din centrul Budapestei, au parcat masina in parcarea hotelului si au plecat prin oras. Dupa trei ore si-au gasit masina vandalizata, hainele imprastiate pe jos. Au furat tot ce avea eticheta. Au facut poze, au anuntat politia care a venit dupa cateva ore. Angajatii hotelului au refuzat sa-si asume raspunderea pentru paza parcarii si sa ajute in vreun fel la identificarea hotilor. Iar clientii hotelului se uitau ca la un spectacol, in loc sa anunte politia, sau sa ajute cu descrierea hotilor. Sunt total necivilizati si lipsiti de spirit civic!