HALMEU: Bărbați arestați după ce au atacat un polițist de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Halmeu au întocmit dosar penal pe numele a patru persoane după ce acestea au agresat şi adresat injurii la adresa unor poliţişti de frontieră aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în PTF Halmeu. Doi dintre bărbați au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar ceilalți doi au interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu.

În data de 29 decembrie, în jurul orelor 02.40, mai multe persoane care au consumat băuturi alcoolice la un bar din apropierea Punctului de trecere a Frontierei Halmeu au adresat injurii şi cuvinte jignitoare la adresa unui poliţist de frontieră care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în punctul de control acces al PTF Halmeu, onul legii primind chiar un pumn în faţă.

Imediat au intervenit colegii polițistului, agresorul fiind imobilizat şi condus la sediul SPF Halmeu în vederea continuării cercetărilor. Acesta a fost introdus în camera de triere si reținere administrativă, moment în care a produs mai multe daune materiale.

În timpul intervenției pentru imobilizarea celui în cauză, alte persoane au ieşit din barul respectiv, aruncând cu sticle de bere înspre poliţiştii de frontieră aflaţi la faţa locului si rănindu-l pe unul dintre ei. Ca urmare a acestui fapt, alte trei persoane au fost încătușate şi conduse la sediul sectorului.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că persoanele care au participat la altercaţie se numesc Marian L., de 31 ani, Adrian V., de 22 ani, Viorel P., de 30 ani şi Cristian G., de 22 ani, domiciliaţi în localitatea Halmeu, jud. Satu Mare.

În cauză s-a întocmit lucrare penală în care cei patru bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniștii publice, împiedicare sub orice formă a organului de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat, de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice şi distrugere.

Numiții Marian L. şi Adrian V. au fost prezentați Judecătoriei Satu Mare, care a emis pe numele lor mandat de arestare preventivă pe 29 de zile.

Pe numele numiţilor Cristian G. şi Viorel P au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a dispus faţă de aceștia măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole