HIDRO: Niveluri şi debite ale râurilor în creştere

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţul Maramureş au fost în uşoară creştere ca urmare a precipitaţiilor căzute încă de ieri. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 94.

Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor rămâne în creştere. A plouat noaptea trecută torenţial în mai multe localităţi din judeţ. Valori ale cantităţilor înregistrate la staţiile hidrometrice: 24 l/mp, pe râul Tisa la Sighetu Marmaţiei; 20,7 l/mp, pe râul Someş, la Ulmeni; 20,2 l/mp, pe râul Lăpuş, la Răzoare; 18 l/mp, pe râul Iza, la Vadu Izei; 17,6 l/mp, pe râul Şieu la Botiza; 16,9 l/mp, pe râul Cavnic, la Copalnic.

Valori ale temperaturii aerului: 2 grade Celsius la Iezer; 7 grade Celsius în Borşa, Leordina, Cavnic şi Fereşti; 8 grade Celsius la Vişeu de Sus, Petrova, Dragomireşti, Săliştea de Sus Bogdan Vodă; 9 grade Celsius la Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni şi Bârsana:; 10 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Copalnic, Seini şi Ardusat.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole