HIDRO: Poduri de gheaţă pe râurile Iza, Cavnic, Botiza şi Mara

Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în uşor variabile, nefiind semnalate probleme deosebite. Potrivit informaţiilor furnizate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, gheaţa este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vişeu, Vaser, Ruscova, Sălaj, Lăpuş, Suciu, Cavnic, Firiza şi Cosău.

De asemenea, curge zăpadă îngheţată pe râurile Ruscova şi Suciu. Se menţine podul de gheaţă format pe râul Iza. Apa râului curge pe sub podul de gheaţă. Temperaturile scăzute din noaptea trecută au favorizat, având în vedere şi cotele scăzute, formarea de poduri de gheaţă pe râurile Cavnic, Botiza şi Mara.

Apa curge pe sub podurile de gheaţă. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 86%. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile.

Stratul de zăpadă existent măsoară: 62 cm la Cavnic; 52 cm la Luhei şi Iezer; 40 cm la Firiza şi pe Valea Vaserului; 34 cm în Baia Borşa; 32 cm la Şuior, Izvoare şi Poienile de Sub Munte; 30 cm la Moisei şi Blidari; 27 cm în Poiana Borşa; 26 cm la Ruscova şi Bistra; 25 cm în Leordina; 19 cm la Răzoare; 17 cm la Suciu de Jos; 15 cm la Săcel şi Sighetu Marmaţiei; 14 cm la Târgu Lăpuş şi Vadu Izei; 10 cm la Copalnic şi Dragomireşti; 9 cm în Baia Mare şi la Şieu; 7 cm la Strâmtura; 6 cm la Mara, Bicaz, Ulmeni şi Sălsig; 5 cm la Ocna Şugatag şi Lăpuşel.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole