Iarnă în Maramureş: Zăpadă frământată pe toate drumurile din judeţ

Iarna a revenit din plin pe drumurile din Maramureş, unde la această oră circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Totuşi nu au fost semnalate probleme deosebite. Vremea fost deosebit de rece. Cerul a fost noros. A nins pe arii extinse. Cantitatea maximă de precipitaţii 3,8 l/mp la Cavnic. Vântul a suflat slab, la moderat. La munte a prezentat intensificări de până la 65 km/h, viscolind ninsoarea. La munte, izolat a fost prezentă ceaţă.

Zăpadă frământată depusă pe carosabil şi care măsoară până la 1 cm, există pe toate sectoarele de drumuri naţionale din judeţ. Pe întregul sector al DN 18 la Vişeu de Sus şi pe DN 17C, stratul de zăpadă frământată măsoară până la 2 cm.

“Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă au acţionat cu 7 autoutilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi au împrăştiat 67 tone de material antiderapant. Ninge acum pe toate sectoarele de drumuri naţionale.Vizibilitatea este bună în trafic, iar vântul este slab.

A nins şi în zona localităţilor Cavnic, Budeşti, Ocna Şugatg, Călineşti şi Bârsana. Stratul de zăpadă frământată existent pe carosabil măsoară până la 2 cm pe sectoarele drumurilor judeţene DJ184, DJ109F şi DJ185. S-a intervenit cu utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii şi au fost folosite 56 tone de material antiderapant.

Angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri au acţionat cu 35 de utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii depuse pe carosabil şi au fost utilizate 479 tone de material antiderapant pentru degajarea zăpezii şi combaterea poleiului.

Echipaje ale poliţiei rutiere patrulează în pasurile montane şi pe sectoarele de drumuri publice, monitorizând desfăşurarea traficului rutier”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.

Ca de fiecare dată până acum, comitetul judeţean de iarnă solicită conducătorilor auto să ţină cont de recomandările agenţilor poliţiei rutiere.Verificaţi înainte de a porni la drum cu autovehiculul starea de funcţionare a sistemului de climatizare şi dezaburire, funcţionarea ştergătoarelor de parbriz. Pentru a fi siguri că ajungeţi la destinaţie autovehiculele trebuie echipate obligatoriu cu anvelope de iarnă, însă este bine să aveţi în dotare lanţuri antiderapante, lopată şi un săculeţ cu material anriderapant.

Este foarte important ca şoferii să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi cele de pe carosabil, respectiv de aderenţă şi să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic, pentru a evita accidentele rutiere sau tamponările în cazul derapării autovehicului.

Se recomandă folosirea sistemului de semnalizare şi iluminare pentru a fi văzuţi de ceilalţi participanţi la trafic. La plecarea de pe loc este bine să se folosească treapta a doua de viteze, acţionând foarte fin ambreiajul.Comenzile autovehiculului nu vor fi bruscate pentru a evita intrarea în derapaj.Reducerea vitezei se va face cu ajutorul franei de motor. Se vor evita opririle şi staţionările în rampă sau pantă. Conducătorii auto trebuie să aibă o grijă deosebită la coborarea pantelor. Nu acceleraţi la ieşirea din virajele strânse în pasurile montane.

Dacă aţi fost surprinşi de formarea poleiului în timp ce sunteti în trafic şi simţiţi că nu stăpâniţi comenzile, scoateţi autovehiculul în afara părţii carosabile într-un loc în care nu există posibilitatea să rămâneţi împotmoliţi şi asteptaţi utilajele de intervenţie care împrăştie material antiderapant. În condiţii de ninsoare abundentă nu opriţi şi nu staţionaţi cu autovehiculele în trafic sau pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport în comun, pentru permite intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Rămân închise în continuare pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole