Inspectoratul de Jandarmi al judeţului Maramureş, împreună cu reprezentanţii Biroului pentru Imigrări, au depistat în data de 17 iulie o tânără din Republica Moldova, susceptibilă de săvârşirea infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals. Aceasta a fost ridicată de pe terasa unui hotel situat pe strada 22 Decembrie din Baia Mare.
„Făptuitoarea, pe nume Natalia B., în vârstă de numai 23 de ani, din Republica Moldova, a tranzitat România în urmă cu un an, în mod legal, în baza unei vize, revenind pe teritoriul ţării la începutul lunii iulie 2012 ilegal, folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.
„În data de 17 iulie a.c., în momentul în care aceasta a fost depistată de către echipajele mixte, a prezentat cartea de identitate ce părea a avea elemente de contrafacere, ulterior în urma verificărilor efectuate de către Biroul pentru Imigrări – Maramureş constatându-se faptul că documentul de identitate era fals”, a arătat Codruţa Ioana Tomoiagă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Oamenii legii au stabilit că tânăra a fost sprijinită de Emilian M., în vârstă de 51 ani, originar din Sighetu Marmaţiei.
„Cei doi au declarat că în 2011, înaintea plecării din Republica Moldova, tânăra i-a dat unei persoane din localitatea Chişinău anumite documente personale, urmând ca acesta să o ajute să obţină cetăţenia română şi că, după aproximativ 10 luni după ce a ajuns în Franţa, prin poştă a primit cartea de identitate şi că aceasta este cartea de identitate cu care a intrat prin vama Petea în data de 10.07.2012”, a mai menţionat Codruţa Ioana Tomoiagă.
Pe parcursul audierilor, persoana în cauză a manifestat dorinţa de a fi aprobată o formă de protecţie pe teritoriul României, sens în care a depus la Centrul Regional Maramureş o cerere privind procedura de azil.
Dosarul cu actele premergătoare întocmit a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
R.B.