În prezența lui Maricel Voinea, a Cristinei Pîrv și a lui Bogdan Vasile, Tudor Marta a lansat oficial proiectul Fabrica de Campioni

Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare a fost joi după-amiază gazda unui eveniment inedit în sportul românesc. Sub titulatura „Start” by Fabrica de Campioni, fostul handbalist băimărean Tudor Marta a lansat oficial un proiect ambițios, de selecție, identificare și formare de noi campioni din mediul rural.

Obiectiv îndrăzneț – un sportiv prezent la Jocurile Olimpice de la Brisbane 2032

Cu un obiectiv de îndrăzneț, cel de a forma cel puțin un sportiv care să participe în 2032 la Jocurile Olimpice de vară de la Brisbane, proiectul Fabrica de Campioni a pornit la drum cu 3-4 luni în urmă, găsind sprijin din partea Consiliului Județean Maramureș.

Evenimentul de lansare oficială a proiectului i-a avut ca invitați de marcă pe ambasadorii de imagine ai „Fabricii de Campioni”, în persoanele lui Maricel Voinea, legendarul handbalist din anii 80 al echipei Minaur Baia Mare, Cristina Pîrv, cea mai titrată voleibalistă a României, și Vasile Bogdan, fost decatlonist, deținător de recorduri naționale, timp de mai mulți ani decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UBB Cluj.

Aceștia s-au adresat numeroasei asistențe alcătuite din copii și părinți, care au primit și mesajul autorităților județene, reprezentate de președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, dar și al deputatului Brian Cristian.

Ce își propune Fabrica de Campioni

Conform lui Tudor Marta, proiectul Fabrica de Campioni are trei direcții de acțiune. Prima este cea de descoperire și selectare a copiilor talentați din mediul rural și stabilirea unui program de pregătire pentru ei, urmat de integrarea lor în cluburile din Baia Mare și trasarea unui program de pregătire pe termen lung, pentru performanță. 

O altă direcție de dezvoltare este organizarea de evenimente sportive și competiții în care acești copii își dezvoltă abilitățile.

Până în acest moment 511 copii au luat contact cu Fabrica de Campioni, din care 226 în cadrul acțiunilor din mediul rural.

„20 de ani de sport nu echivalează cu bucuria pe care o simt acum să vă văd pe toți în fața mea.”, a spus Tudor Marta în deschiderea evenimentului.

„Fabrica de Campioni s-a născut din pasiunea mea pentru sport și din dorința de sprijini sportivii. Dacă dorești să faci sport, să ai o carieră în sport și să faci performanță, ai nevoie de sprijin. 

De ce am dorit eu sa fac acest proiect?

Pentru că eu sunt mai mult decât un sportiv, sunt mai mult decât atât, pentru că pot mai mult. Omenii din sport pot să facă mai mult. Acest proiect are nevoie de mine și eu am nevoie de el. Toți copiii din mediul rural au nevoie de el.„ 

Lidia – simbol și inspirație

Asistența a avut ocazia să facă cunoștință și cu Lidia, o fetiță din Poienile de sub Munte, al cărei vis este să devină o handbalistă de performanță și despre care Tudor Marta spune că a fost cea care a inspirat în parte acest proiect, atunci când a văzut că un copil dintr-o familie numeroasă are atâta pasiune față de sport și își dorește cu atâta ardoare să se realizeze în viață prin sport.

Lidia a devenit astfel un simbol al acestui proiect, un exemplu de dăruire și voință, ea demonstrând de pe acum reale calități pentru a deveni o viitoare Cristina Neagu. 

O inițiativă unică în România

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis la rândul său un mesaj video participanților, în care a lăudat inițiativa băimăreană, pe care o consideră ca fiind unică în România. Eduard Novak a explicat că acest proiect vizează unul din obiectivele ministerului cuprins în Strategia națională pentru sport, acela de a atrage spre sport copii din zona rurală.

„Avem o mare șansă de a găsi campioni în zona rurală și mă bucur de această inițiativă prin care încercați să arătați acestor copii o speranță și să le arătați calea spre succes.”, a spus ministrul, care a promis că va sprijini acest proiect, care își propune să devină unul de anvergură națională. 

David Popovici – „Sunt și eu aici, pentru tine”

Un alt mesaj video, primit cu mare entuziasm de copiii prezenți, a fost cel transmis de un alt ambasador al proiectului, înotătorul David Popovici, noul idol al copiilor din România și din întreaga lume, care i-a încurajat prin spusele sale:

„Și eu, cândva, am fost la fel de mic, lipsit de ajutor și susținere. Tu nu ești singur, sunt și eu aici pentru tine, pentru ca pasiunea ta să devină o carieră de campion.”

Maricel Voinea – „Cu mare plăcere voi ajuta viitorii handbaliști”

Prezența lui Maricel Voinea la eveniment a fost primită cu mult entuziasm de către cei prezenți. Acesta a spus:

„La început am fost puțin sceptic în legătură cu acest proiect. Dar îmi dau seama acum, că văd atât de mulți copii prezenți că aceștia nu au șansa de a face sport. Față de copiii de la oraș, acestora le este mai greu. Așa că, m-am alăturat lui Tudor Marta în acest proiect, pe care îl găsesc deosebit de bun pentru viitorii campioni ai României. Cu mare plăcere voi ajuta viitorii handbaliști, formați la Fabrica de Campioni. Viitorilor campioni le doresc mult succes și multă muncă.”

Cristina Pârv – „Părinți, lăsați copiii să viseze”

Cristina Pârv, voleibalista care a dus numele României peste hotare, s-a arătat fericită că este alături de atâția copii și părinți, care au conștientizat că sportul este o altă formă de educație. 

„Dacă vreți un copil mai sănătos, un copil mai disciplinat, mai victorios, sportul este o altă formă de educație. Pentru mine performanța nu este doar să câștigi, să fi cel mai bun, să fi în top. Performanța este muncă, disciplină, perseverență. Dintr-o sută de copii, doar unul sau doi vor deveni sportivi de performanță. 

Dar, restul de 98 o să devină oameni mai buni, cetățeni mai buni. Rolul nostru, al celor care am făcut performanță, este de a vă transmite vouă, celor care sunteți la început de drum, că performanța este să fi acolo, să participi la antrenament, pentru că înveți foarte multe valori prin sport. Visurile se pot realiza. 

Este important, ca părinți, să lăsați copii să viseze, pentru că visurile se realizează. Încurajați-i în ceea ce vor să facă, lasați-i să viseze. Faceți ceea ce iubiți, nu ceea ce vă place. Pentru că atunci când ai pasiune pentru ceea ce faci, atunci te dedici sută la sută. Acesta este secretul campionilor.”

„Fiecare reședință de județ ar trebui să organizeze o Fabrică de Campioni”

Profesor doctor Vasile Bogdan le-a spus copiilor și părinților prezenți că ei sunt cei care merită toată atenția.

„Dragilor, pentru voi se întâmplă tot ceea ce vedeți și auziți aici. Voi sunteți viitorul sportului românesc. Din momentul în care am ales să fac atletism mi s-a schimbat viața, mi s-au deschis noi orizonturi. Copilașilor, făcând sport vă dezvoltați educația, sănătatea și puterea, curajul de a vă lupta cu greutățile. Asta este esența mesajului nostru. Gesturi ca acesta sunt foarte rare. Fiecare reședință de județ ar trebui să organizeze o Fabrică de Campioni, ar trebui să ia exemplul lui Tudor Marta și ai celor care îl sprijină.”

În partea a doua a evenimentului, copiii care activează în Fabrica de Campioni în cele 6 discipline sportive pe care proiectul le are momentan în portofoliu, atletism, handbal, volei, fotbal, înot și taekwondo, au făcut o serie de demonstrații pentru părinții și invitații prezenți, cu ajutorul ambasadorilor proiectului.

Pe lângă ambasadorii prezenți, Fabrica de Campioni se mai bucură și de sprijinul unor nume importante ale sportului românesc, precum cele ale Yuliyei Dumanska, portarul naționalei feminine de handbal, dar și al Irinei Giurgiu, prima antrenoare din România, deținătoare a Licenței Pro la fotbal feminin. 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole