În timp ce bulibaşele încearcă să facă presiuni, Cătălin Cherecheş continuă demolările pe Craica şi Pirită

În timp ce bulibaşele încearcă să facă presiuni asupra primarului în speranţa că vor obţine bani Cătălin Cherecheş nu se lasă intimidat şi continuă demolările pe Craica şi Pirită, dar şi integrarea romilor

La două zile după incidentul de la Cuprom, de unde mai mulţi copii şi adulţi au ajuns la spital acuzând că s-au intoxicat cu diverse soluţii periculoase, adevărul începe să iasă la iveală.

Cu toate că l-au acuzat pe primarul Cătălin Cherecheş că a vrut să îi otrăvească, mutându-i într-o clădire în incinta căreia erau depozitate diverse soluţii toxice de pe vremea când Cupromul funcţiona, se pare că de fapt romii au fost „otrăviţi” tocmai de liderii lor.

Primarul Cătălin Cherecheş nu comentează nici incidentul, dar nici măcar acuzaţiile venite din partea pseudo-liderilor, spunând că va continua să dialogheze direct cu oamenii. Edilul a subliniat faptul că planul de incluziune socială a romilor continuă, la fel şi demolarea construcțiilor imporvizate de pe Craica, Pirită, dar şi din cartierul Ferneziu şi de la Gară.

Romii au fost victimele sprayurilor lacrimogene, şi nu a cianurii cum au susţinut liderii lor

Când s-au trezit trimişi acasă după doar o oră petrecută la spital, văzând că iritaţiile le-au trecut încă din momentul în care se aflau în ambulanţe, romii au realizat că nu mai pot continua cu minciuna, astfel că au decis să rupă tăcerea. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că de fapt tot incidentul s-a dovedit a fi o diversiune pusă la cale de auto-proclamaţii lor lideri.

„N-o avut primarul nici o legătură cu nimic, totul o fost numai minciună ca să-l forţeze pe Cherecheş să le deie bani” – a declarat una dintre victimele incidentului de la Cuprom

„Ni s-o zis să facem cum zic ei că de nu ne dă afară şi aduc pe alţii în locul nostru. O venit de-a lui Pise şi o dat în câteva camere cu şpreiuri pişcătoare de la care ne-o venit rău, apoi ne-o pus să sunăm după ambulanță şi o chemat televiziunile.

Ne-o zis să strigăm că primarul o vrut să ne otrăvească, că erau aci nişte sticle în care o zis că îi cianură. Ne-am speriat, ce era să facem? Numai că după ce am ieşit şi ne-o dus la spital, ne-am făcut bine şi ne-o lăsat acasă. N-o avut primarul nici o legătură cu nimic, că totu’ o fost numai o minciună ca să-l forţeze pe Cherecheş să le deie bani. Că numai pe interes îs ăştia, la noi nu ne-o dat veci nimic” ne-a declarat una dintre femeile care au fost victimele acestei diversiuni.

O alta, căreia trei dintre copii i-au ajuns la spital cu iritaţii, ne-a spus că este terorizată de cei care se auto-declară liderii romilor:

„Aci-s mai mulți lideri şi fiecare îi pe interes. Noi nu primim nimica niciodată, da nici n-avem ce comenta dacă vrem să trăim. Şi pă mine m-o pus să stau cu copiii în camera unde o dat cu ceva soluţie, şi o zis să strig apoi că vrea să ne omoare Cherecheş.

Nu îi așa, că dară primaru’ numa ne-o ajutat de când îi, numa că ce pot face dacă ăştia mă ordonă? De la spital ne-o dat drumu că o fo bine copiii, numa o plâns că le-o usturat ochii. Io vreau să stau aci, că am condiţii, dar dacă a noştri zic că plecăm, apoi mă duc şi io că mi-i frică”.

Primarul Cherecheș își vede de treabă: continuă demolările şi integrarea romilor în societate

Cu toate că ne-am fi aşteptat la represalii din partea primarului Cătălin Cherecheș care a fost victima unei diversiuni menite să îi șifoneze imaginea și şă îi aducă prejudicii, acesta susține că nu este interesat de „aceste mizerii” şi spune că va continua cu eliminarea mahalalelor din orașul nostru, dar şi cu planul de incluziune socială a romilor.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Continuăm cu demolarea construcțiilor improvizate de pe Craica şi Pirită, şi intrăm peste câteva zile şi în cartierul Ferneziu şi în zona Gării, şi acolo am dat deja somații şi dispoziții de demolare. Avem un plan la nivelul municipiului, de incluziune socială a romilor, cărora le asigurăm locuințe alternative şi consiliere, dar mai ales, copiilor le asigurăm accesul la educație.

În cel mai scurt timp pe raza oraşului nostru nu va mai fi nici o construcție improvizată, indiferent de etnie, cu toţii trebuie să respectăm legislația în vigoare şi regulile de convieţuire ale unei comunităţi civilizate. Nu mă interesează cu ce se ocupă aşa zişii lideri ai romilor, eu discut în continuare direct cu oamenii şi nu cu cei care vor să facă bani de pe urma lor şi nu îi ajută cu nimic.

Pe mine mă interesează să asigur legea şi ordinea, curăţenia şi liniştea pentru băimăreni. În ceea ce îi priveşte pe romi, şi ei fac parte din comunitatea noastră, trebuie să îi ajutăm să îşi găsească locuri de muncă, să le oferim condiţii pentru menţinerea igienei, dar şi să îi ajutăm să îşi trimită copiii la grădiniţă şi şcoală. În rest, cu ce se ocupă liderii lor nu mă interesează, dar nici nu am să le permit să creadă că ei fac legea în Baia Mare”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole