Încălzire şcoli: În două şcoli din judeţ mai trebuie achiziţionate lemne

Autorităţile judeţului au precizat că unităţile de învăţământ şi cele sanitare din Maramureş au asigurată încălzirea pentru perioada de iarnă. Totuşi, la două unităţi de învăţământ, din localităţile Rozavlea şi Săpânţa, mai trebuie achziţionate mici cantităţi de material lemnos pentru încălzirea unităţilor la ieşirea din iarnă.

Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, a analizat marţi, 30 octombrie, planul de măsuri pentru perioada de iarnă, la nivelul unităţilor de învăţământ şi cele sanitare din judeţ.

„La videoconferinţa cu prefecţii şi subprefecţii a premierului Victor Ponta a fost stabilită ca prioritate asigurarea încălzirii unităţilor de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee şi colegii). Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Planurile de măsuri pentru perioada de iarnă au fost întocmite.

Nu sunt probleme în ceea ce priveşte încălzirea unităţilor spitaliceşti şi asigurarea acestora cu medicamente în sezonul de toamnă şi de iarnă. Serviciul Judeţean de Ambulanţă a primit fondurile necesare şi s-au achiziţionat anvelopele de iarnă şi lanţurile antiderapante pentru autovehiculele din dotare, inclusiv la substaţiile serviciului. De asemenea, dispun de combustibil pentru deplasarea ambulanţelor la intervenţii, respectiv de medicamente pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă.

La toate unităţile de învăţământ din teritoriu s-au luat măsuri şi au fost realizate demersuri pentru procurarea stocurilor de combustibil, respectiv de material lemnos, în scopul de a asigura elevilor şi cadrelor didactice condiţii optime pentru susţinerea cursurilor din procesul educaţional.

La două unităţi de învăţământ, din localităţile Rozavlea şi Săpânţa, mai trebuie achziţionate mici cantităţi de material lemnos pentru încălzirea unităţilor la ieşirea din iarnă”, a precizat prefectul Sorin Rednic.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole