În ultimele 24 de ore, personalul I.S.U. Maramureş a executat, în total, 24 intervenţii. Din acestea, medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.RD. au efectuat 19. Din totalul acţiunilor S.M.U.R.D., cele mai multe- 11, au fost la afecţiuni medicale, 5- la traumatisme, 2- la intoxicaţii şi 1- stop cardiorespirator neresuscitat. În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 5 intervenţii.
Au continuat acţiunile desfăşurate în sprijinul populaţiei afectate de secetă. Astfel, marţi, 29.01.2013, pompierii Punctului de lucru Şomcuta Mare au acţionat la alimentarea cu circa 18.000 de litri de apă menajeră a unui număr de două gospodării din localităţile Berchez şi Vălenii Şomcutei.
În aceeaşi zi, în jurul orei 12.50, un echipaj al Gărzii nr.2 de Intervenţie Borşa a acţionat la localizarea şi lichidarea unui incendiu semnalat într-o gospodărie din comuna Moisei. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor militari, a ars doar funinginea din coşul de fum necurăţat.
Tot marţi, în jurul orei 20.25, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a acţionat la un incendiu semnalat într-o gospodărie situată pe strada Mioriţei, din municipiul de pe Tisa. Ca urmare a intervenţiei rapide a pompierilor militari, a ars doar funinginea din coşul de fum necurăţat.
Miercuri, 30.01.2013, în jurul orei 06.00, un echipaj al Pichetului de Pompieri Târgu Lăpuş a intervenit la un incendiu semnalat într-o gospodărie din satul Borcut. A ars circa un metru liniar de grindă din lemn. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.