Incendiile de vegetatie uscata prezente tot mai mult in ultima perioada in judetul Maramures au facut in asa fel incat autoritatile judetene sa ia o serie de masuri pentru a preveni producerea si mai multor astfel de incidente. Asadar, prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat adoptarea de măsuri la nivelul celor 76 de unităţi administrativ-teritoriale în scopul de a preveni producerea unor situaţii de urgenţă, datorită declanşării unor incendii de vegetaţie uscată.
Solicitarea adresată comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă a fost făcută, urmare a creşterii numărului de incendii, pe timpul utilizării focului deschis, la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale, dar şi la locuinţele şi gospodăriile cetăţenilor, inclusiv la anexele acestora.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă trebuie să stabilească locurile speciale amenajate şi a programului în care este permisă efectuarea de arderi necontrolate, respectiv să impună măsuri pe timpul şi după ardere (vegetaţie, uscată, mirişti, resturi vegetale), şi pe care cetăţenii trebuie să le respecte.
De asemenea, cetăţenii au obligaţia de a solicita de la primării permisul de lucru cu foc, premergător executării arderilor necontrolate, în conformitate cu ordinul comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale”, a declarat Sandu Pocol.
Acesta a mai mentionat faptul ca „in ultimele zile s-au produs mai multe incendii de vegetaţie uscată, pe raza judeţului, unele în zone greu accesibile, iar la faţa locului s-au deplasat cu autospecialele de intervenţie pompieri militari care au fost sprijiniţi pentru localizare şi lichidare şi de alte structuri teritoriale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (pompieri militari, poliţişti de frontieră”.
„Este important ca cetăţenii să înţeleagă că arderile necontrolate de resturi vegetale, deşeuri menajere sau a altor materiale combustibile se efectuează doar în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea de măsuri specifice pentru a împiedica propagarea focului şi extinderea acestuia în vecinătăţi, respectiv obligativitatea stingerii jarului după finalizarea acţiunii de ardere. Dorim să atragem atenţia pentru impunerea unui set de măsuri, dar şi a unei exigenţe ridicate faţă de persoanele care nu respectă aceste reglementări specifice şi pentru care legea prevede inclusiv sancţiuni contravenţionale.
Pentru a preveni apariţia unor noi incendii în perioada următoare, angajaţii serviciiilor voluntare pentru situaţii de urgenţă vor efectua controale preventive la locuinţele şi gospodăriile cetăţenilor, informându-i în acelaşi timp despre prevederile legale cu privire la modul de utilizare a focului deschis la arderea de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, dar şi despre măsurile generale de prevenire a incendiilor la locuinţele populaţiei (unifamiliale, multifamiliale, gospodăreşti), aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor”, a explicat prefectul judetului Maramures.
O altă măsură luată este ca aprinderea miriştilor să se efectueze după luare măsurilor de a împiedica propagarea focului şi cu supravegherea permanentă a arderii.
Activitatea de ardere a resturilor vegetale, deşeurilor menajere şi miriştilor se va realiza numai în baza permisului de lucru cu foc şi după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă sau personalul specializat din cadrul primăriilor.
Rares Bogdan