Incendiu la o hală a unei societăţi de prelucrare a lemnului din Vişeu de Sus

Pompierii Secţiei Vişeu de Sus au intervenit în această dimineaţă, în jurul orei 05.25, la un incendiu puternic semnalat la o hală a unei societăţi comerciale de prelucrare a lemnului din oraş. Incendiul a fost localizat şi lichidat după aproape patru ore şi treizeci de minute de luptă cu flăcările.

La intervenţia condusă de către mr. Adrian Vlaşin, comandantul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus, au participat slt. Georgian Coman, adjunct al comandantului secţiei şi 35 de subofiţeri, cu trei autospeciale, o ambulanţă de prim ajutor de la staţia S.M.U.R.D. Vişeu de Sus şi o motopompă. La locul intervenţiei s-a deplasat şi grupa operativă a I.S.U. Maramureş, condusă de către lt.col. Ioan Ioniţă Sîrb, prim adjunct al inspectoului şef al ISU Maramureş, care a preluat coordonarea operaţiunilor.

Flăcările au mistuit acoperişul din lemn al halei, pe o suprafaţă de circa 250 de metri pătraţi. Din primele cercetări, incendiul s-a declanşat din cauza unor scântei mecanice apărute în urma defectării, pe timpul funcţionării, a unui cazan de la centrala termică a halei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole