CHERECHEŞ: Încet, dar sigur, dezvoltăm municipiul Baia Mare

În ultima săptămână am avut o serie de discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, printre care şi domnul ministru Eduard Hellvig, pe care l-am rugat să susţină câteva proiecte pe care le vom depune spre finanţare în următoarele două săptămâni. Este vorba de o serie de iniţiative importante pe care îmi doresc să le putem concretiza în cel mai scurt timp.

Unul dintre proiecte se referă la reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Baia Mare pentru care avem în vedere o finanţare de aproximativ 7 milioane de euro. Am discutat şi despre necesitatea monitorizării video a întreg oraşului, aici putem accesa o finanţare de 2,5 milioane de euro din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării. Cunoaşteţi deja foarte bine această iniţiativă a mea, care prevede monitorizarea video integrală a municipiului Baia Mare, fie că vorbim de arterele de circulaţie, zonele vulnerabile, cele periferice, curţile unităţilor de învăţământ, dar şi cele de blocuri, parcările, locurile de joacă şi toate zonele cu potenţial de risc pentru cetăţeni. Am certitudinea că în cel mai scurt timp vom putea demara aceste proiecte, sigur, cu bunăvoinţa Ministerului Dezvoltării care ne poate acorda finanţare.

Am speranţa că vom primi finanţare şi pentru reabilitarea celor două blocuri sociale ale municipalităţii, cel de pe str. Horea nr.46B şi cel de pe str. Melodiei nr.4, pentru care guvernanţii au aprobat fondurile în urmă cu un an, dar nu le-am primit nici până în ziua de azi. Vom depune zilele următoare şi acest proiect şi vom solicita Ministerului Dezvoltării revenirea la finanţarea care ne va permite să reabilităm cele două imobile pentru care noi am pregătit deja de câteva luni toată documentaţia.

Alte două proiecte pe care le vom depune spre finanţare se referă la reabilitarea clădirilor în care funcţionează instituţiile de învăţământ din municipiul Baia Mare, fie că vorbim de grădiniţe, şcoli sau licee, dar şi a zonei istorice. Proiectul de finanţare care se referă la reabilitarea clădirilor din sistemul de învăţământ va fi derulat în două părţi, o parte va primi finanţare din anul 2013, iar cealaltă din anul 2015. În ceea ce priveşte reabilitarea zonei istorice, municipalitatea va transmite ministerului un inventar al problemelor şi al soluţiilor din această zonă, pentru ca proiectul să beneficieze de un program de reabilitare al arterelor de circulaţie, dar şi a clădirilor istorice aflate în proprietatea privată a unor cetăţeni. Îmi doresc să reabilităm această zonă şi să ne asigurăm că vom avea ce lăsa moştenire generaţiilor care vin, acest loc unde s-a scris istoria şi care reprezintă sufletul urbei.

În cadrul discuţiilor pe care le-am purtat cu domnul ministru Hellvig a venit vorba şi despre situaţia amenajării unui Aqua Park în Baia Mare. În acest sens vom demara în luna septembrie un studiu de fezabilitate, dar vom întocmi şi un proiect pe care îl vom depune spre finanţare la Ministerul Dezvoltării. Avem în vedere locaţia ştrandului actual, aflat în proprietatea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dar care a fost lăsat în paragină sau o altă zonă pe care o vom identifica cu ajutorul specialiştilor.

Un alt proiect, de viitor, despre care deocamdată am discutat doar, dar avem de gând să demarăm procedurile pentru a-l şi pune în practică, este realizarea unui parc industrial. Aici, municipalitatea ar urma să creeze infrastructura necesară, iar investitorii ar urma să beneficieze de finanţări nerambursabile de 80% din valoarea tehlonogiei, a aparaturii, pe baza unei scheme de ajutor de stat propusă de Guvern. Acest lucru ar determina investiţii nu doar în clădiri, ci în principal în tehnologie de ultimă generaţie. Pentru noi este foarte important să creăm toate condiţiile necesare pentru atragerea unor investitori serioşi, cu activitate în zona de producţie, care să creeze atât dezvoltare economică, cât mai ales locuri de muncă pentru băimăreni.

Voi face tot ceea ce este necesar pentru a mă asigura că vom obţine finanţare pentru acest proiect vital pentru comunitatea noastră. De asemenea, vă voi ţine la curent periodic cu stadiul în care se află aceste proiecte.

Cătălin Cherecheş
Primar al Municipiului Baia Mare

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole