Incident grav produs pe holurile secţiei de neuro-chirurgie a Spitalului Judeţean Baia Mare

O angajata a Spitalului Judetean Baia Mare (instrumentara la blocul operator al sectiei de neuro-chirurgie) si-a vazut acum o jumatate de ora moartea cu ochii. O bucata de aproximativ 10 kg s-a desprins din tavanul unuia dintre holuri, in momentul in care femeia trecea prin zona si a cazut cu zgomot pe podea.

Sectia de neuro-chirurgie a Spitalului Judetean Baia Mare se afla in reabilitare de mai multa vreme, semanand cuun adevarat santier.   Angajata spitalului a auzit din fericire zgomotul produs de desprinderea molozului si apucat sa se aplece in fata, ferindu-si capul, astfel incat bolovanul  i-a „sters” doar spatele. Chiar daca a suferit pana la urma doar rani minore, femeia s-a ales cu o sperietura zdravana revenindu-si cu greu din soc.

dr. Gheorghe Budulan (sef sectie neuro-chirurgie):  „Daca bolovanul ii cadea in cap, femeia s-ar fi putut alege cu rani grave. In nenumarate randuri am cerut securizarea zonei, dar nici conducerea pitalului nici seful de santier nu au luat masuri. In aceste conditii, securitatea pacientilor si a personalului medical este pusa in orice moment in pericol.”

Muncitorii aflati la fata locului au dat vina unul pe altul pentru incident, niciunul nedorind sa-si asume vreo vina. Mai mult, unul dintre ei a luat repede bolovanul cazut din tavan si l-a ascuns.

„Am ieşit din secretariat şi am auzit ceva zgomot. M-am întors în spatele meu şi chiar căzuse un bolovan. Avea aproximativ 10 kg. Cam aşa, dar era în orice caz mare. Un astfel de bolovan putea să mă ucidă cu siguranţă. Muncitorii au zis că nu e vina lor, i-am chemat, nu e vina lor, ci e vina electricienilor că ei au lucrat acolo şi ei nu au ce să facă”, a declarat asistenta care a avut de pătimit, Farkas Monica.

„În dimineaţa acestei zile s-a desprins o bucată din tavanul de la Secţia de Neurochirurgie, unde este un şantier, dar nu a fost nimeni lovit. Sigur că se putea întâmpla ceva mai grav. Firma constructoare trebuie să mărească toate acţiunile de prevenţie a unor astfel de incidente.

A fost un incident, nu a fost un accident. Nu a fost nimeni rănit, dar se putea întâmpla. Înţeleg de la cei care se ocupă de partea tehnică că nu s-a desprins o bucată foarte mare. Este primul incident de acest gen care a fost semnalat la noi”, a explicat directorul de îngrijiri a Spitalului Judeţean, Lucia Bozga.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole