A intrat în serviciu în cadrul Jandarmeriei Maramureşene în anul 2006 după ce a fost antrenat la Centrul Chinologic al M.A.I. Sibiu.
Împreună cu plt. maj. Botiş Octavian, echipa chinologică maramureşeană a desfăşurat cu ocazia Zilei Mondiale a Zăpezii 2013 un exerciţiu demonstrativ de salvare a unei victime în urma unei avalanşe.
Câinele Jimmy este un ciobănesc german în vârstă de 7 ani, selecţionat şi pregătit pentru participarea la misiuni de însoţire şi patrulare alături de jandarmii maramureşeni în staţiunile montane şi pe traseele turistice din judeţul Maramureş.
În momentul de faţă, Jandarmeria Maramureş are în dotare un efectiv de şapte câini, din care unul are specialitatea salvamont, unul urmărire, unul intervenţie-stări conflictuale, doi patrulare-intervenţie, iar doi căţei se află în perioada de predresaj.