Jocurile Naţionale Special Olympics a adus trei medalii de aur pentru fetele de la HHC

Cele trei fete care au reprezentat Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) la Jocurile Naţionale Special Olympics s-au întors cu trei medalii de aur. Ele au partcipat la concurs în urma invitaţiei primite ca rezultat al parteneriatului celor două instituţii.

„Echipa HHC România formată din trei tinere, Gabriela, Roxana şi Irina, ne-a reprezentat cu succes la Cluj Napoca, la Jocurile Naţionale Special Olympics. Au participat la proba de atletism, la săritura în lungime şi la jocul bocce. La toate probele s-au clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Au fost foarte fericite să vadă medaliile de aur, cu care sunt deja familiarizate, având în vedere că participă a treia oară la Jocurile Naţionale. Dar pentru aceste rezultate de excepţie au muncit destul de mult, sunt conştiente că trebuie să se antreneze mult. Sunt copii speciali şi foarte muncitori. Au participat cu mult entuziasm la şedinţele de pregătire alături de colegii noştri, Ghiţă şi Terezia, care au şi însoţit echipa la concurs”, a arătat Reka Filip, HR officer.

După ceremonia de deschidere, flacăra olimpică a fost aprinsă de primarul Clujului, iar apoi a urmat un program artistic în care au fost implicaţi şi sportivii.
Excursia în sine a fost una plină de noi experienţe pentru cele trei fete, care s-au bucurat de călătoria cu trenul rapid, de plimbări într-un centru comercial, ori în Parcul Sportiv Iuliu Haţieganu. Acasă au fost aşteptate cu nerăbdare de colegii lor, iar acum sunt nişte mici vedete, după cum mai arată Reka Filip.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole