Liderul SLÎ MM, Liviu Marian Pop, viitor ministru în Guvernul Victor Ponta

Liderul Sindicatului din Învăţământ Maramureş, Liviu Marian Pop va face parte din viitorul Guvern condus de Victor Ponta, fiind vizat pentru postul de ministru delegat pentru dialog social.

„Am decis să accept funcţia de ministru delegat pentru dialog social pentru că angajaţii din România au
nevoie de cineva care să îi asculte şi să îi ajute în rezolvarea problemelor. În ultimii ani am asistat din postura de salariat şi de reprezentant al angajaţilor din învăţământ la o lipsă de dialog social. Fosta guvernare a luat decizii fără niciun fel de consultare cu sindicatele sau patronatele.

Măsurile drastice au avut efecte distrugătoare: o populaţie sărăcită, într-o ţară în care economia este în moarte clinică. România are nevoie de un altfel de Guvern, iar pentru asta nu trebuie să facem cu toţii politică. Sunt un tehnocrat şi voi rămâne ca atare, chiar dacă voi ocupa noua funcţie.

Voi fi ministrul care va avea întotdeauna uşa deschisă pentru cei care vor să căutăm împreună soluţii pentru a reda angajaţilor demnitatea şi respectul cuvenit. La masa dialogului social voi sta alături de sindicate, patronate şi reprezentanţii societăţii civile.

Prin urmare, îngaduiţi-mi să ajut la realizarea principalelelor obiective:
1. Revenirea la salariile din iunie 2010
2. Incheierea contractelor de munca la nivelul tuturor ramurilor de activitate
3. Deblocarea posturilor in sistemul bugetar.
4. Corectarea legislatiei dialogului social.
5. Respectarea sentintelor judecatoresti”, scrie Liviu Marian Pop pe blogul său.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole