Repornirea gazului la Sighet trebuie să se facă doar sub supravegherea specialiştilor de la E.ON Gaz”. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui CJ MM, Mircea Man, în opinia căruia acest lucru scutind municipiul Sighet de alte incidente similare celui din 19 februarie.
În ultimele zile, muncitorii firmei Berg Sistem Gaz au efectuat o serie de verificări şi săpături în zona în care s-a produs tragedia cauzată de exploziile de duminică, 19 februarie. În acelaşi timp, este în plină desfăşurare ancheta pe marginea tragicului eveniment. Însă, cei mai afectaţi sunt sighetenii care locuiesc în zonă. Nu au scăpat de şoc şi trăiec cu teamă în continuare. Ei sunt convinşi că problema branşamentelor defectuoase la reţea este încă departe de a fi rezolvată.
“Se pare că lucrările executate la Sighet de către cei de la SC Berg Sistem Gaz, se apropie de final. Dar, o spun public, repornirea gazului la Sighet trebuie să se facă doar sub supravegherea specialiştilor de la E.ON Gaz, lucru pe care de altfel l-a cerut şi directorul Berg Sistem, Constantin Berevoianu.
Acest lucru confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că reprezentanţii respectivei firme mai au reţineri faţă de propria competenţă. Pe această cale, îi transmit conducerii Berg Sistem Gaz şi celor care stau în spatele acestei firme, dorinţa unei paciente internate la Spitalul de Arşi din Bucureşti: <
Rareş Bogdan