Sute de localnici dintr-un cartier al oraşului ULMENI din Maramureş trăiesc cu geamurile închise chiar şi în mijlocul verii pe timp de caniculă şi îndură un adevărat calvar din cauza unei ferme de porci amplasată gard în gard cu proprietăţile lor.
Asta afirmă localnicii din cartierul MÂNĂU din toamna anului trecut, când spun ei peste o mie de porci au fost aduşi fără aprobarea lor în saivane fără autorizaţie.Cu toate plângerile făcute la forurile competente localnicii spun că nimeni nu i-a băgat în seamă, de la autorităţile judeţene, până la primarul oraşului Ulmeni, care a eliberat autorizaţia de construcţie a fermei.
Mai mult de jumătate din sat trăieşte într-un miros insuportabil de fecale mai ales în timpul nopţii şi dimineaţa.Construcţiile în care sunt crescuţi porcii sunt amplasate chiar la marginea grădinilor oamenilor iar distanţele între fermă şi case variază de la 10 la 150 de metri.
’’În regimul comunist aici erau cfescute vaci iar mirosul nu ne făcea probleme deoarece vara animalele ieşeau la câmp şi iarna bălegarul era transportat pe câmp pentru fertilizarea culturilor’’ au declarat oamenii.
Din cei peste 1000 de localnici cât are localitatea Mânău peste 700, adică mai mult de jumătate sunt împotriva creşterii porcilor în sat şi spun că nu înţeleg cum autorităţile au aprobat o astfel de crescătorie. Cei mai afectaţi din cauza mirosului sunt bătrânii şi copiii.
Cei veniţi de la oraş pentru a se bucura de liniştea şi aerul curat de la ţară spun că aerul este mai poluat decât în Baia Mare.’’Nu poţi sta în curte, nu poţi pune o rufă la uscat, trăim cu geamurile închise şi parfumurile la îndemână! Este groaznic, cu acest miros nu te poţi obişnui.
Dau drumul la ventilatoare noaptea şi dimineaţa în zori, iar când vin controalele închid gurile de aerisire!’’ au mai declarat sătenii.
Proprietarii fermei au refuzat să facă vreun comentariu în faţa camerei de filmat în timp ce autorităţile locale au fost de negăsit pentru lămurirea situaţiei.
Garda de mediu afirmă că toate avizele sunt la zi iar singurele nereguli constatate în controale au fost nicidecum cele legate de miros.Disperaţi, oamenii spun că nu mai au nicio soluţie pentru a scăpa de miros şi vor picheta primăria din oraş până la rezolvarea problemei.
Mircea Mureşan