Municipiul Baia Mare va găzdui în data de 26 iunie o serie de manifestări dedicate Zilei Drapelului Naţional.
Astăzi, după amiază, la ora 18.00, Drapelul României va fi coborât de pe catarg şi va fi transportat de o gardă militară la catedrala „Sfântul Nicolae” din Baia Mare. În dimineaţa zilei de mâine, 26 iunie a.c., începând cu orele 9.00, va avea loc slujba religioasă şi slujba de sfinţire a Drapelului Naţional, la care vor participa oficialităţile judeţene şi locale, respectiv şefii de structuri teritoriale din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale.
La ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, va începe manifestarea dedicată sărbătoririi însemnului naţional al României.
Vor prezenta alocuţiuni despre însemnătatea Zilei Drapelului Naţional, autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale.
La manifestare sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale; reprezentanţi din structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Direcţiei Judeţene de Informaţii; Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, culte religioase; inspectori guvernamentali, parlamentari, partide politice; justiţie; servicii publice deconcentrate; sindicate; cadre militare în rezervă şi retragere; veterani de război şi reprezentanţi din ai societăţii civile.
R.B.