Maramureşul, gazdă a unei şcoli de vară cu participare internaţională

„Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”. Sub acest titlu se va desfăşura în perioada 16-22 iulie o şcoală de vară în judeţul Maramureş.

Proiectul este organizat de Guvernul României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, în care vor participa profesori de istorie din Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia şi România.

Acţiunea este sprijinită de Prefectură, Consiliul Judeţean, Primăria Baia Mare, Inspectoratul Şcolar, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Universitatea „Babeş-Bolyai” şi Revista „Tribuna”. Festivitatea de deschidere a cursurilor şcolii de vară va avea loc în data de 17 iulie, ora 9.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ.

În cadrul proiectului vor fi organizate conferinţe de lucru şi ” mese rotunde” în care vor fi prezentate de către profesorii universitari participanţi lucrări pe teme istorice; activităţi practice, respectiv didactice aplicative.

De asemenea, secretarul de stat Natalia Intotero din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi reprezentanţii comunităţilor româneşti din statele vecine României vor susţine o conferinţă de presă.

Oaspeţii din străinătate vor avea parte de spectacole folclorice şi vor vizita, pe parcursul şcolii de vară, importante şi reprezentative obiective turisttice, istorice şi culturale din Maramureş.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole